Londra rămâne principalul centru financiar

Marea Britanie se află în pragul ieșirii sale din UE, multe bănci vor să mute anumite joburi în alte orașe precum Frankfurt. Dar capitala britanică își dezvoltă titlul de centru financiar de top.

În ciuda ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, planificată pentru anul 2019, Londra își consolidează, potrivit unui studiu, rolul său de centru financiar de nivel mondial. În clasamentul prezentat de casa de consultanță Z/Yen metropola britanică rămâne pe prima poziție, urmată de New York, Hongkong sau Singapore.

În așa-numitul indice GFCI pentru evaluarea centrelor financiare sunt incluși factori precum infrastructura sau disponibilitatea lucrătorilor cu înaltă calificare. Londra ar putea să își extindă poziția față de concurentul american New York. În special datorită faptului că relațiile comerciale ale SUA sunt privite cu îngrijorare, spun autorii studiului.

Președintele american Donald Trump vede țara pe care o conduce ca fiind una care are de pierdut de pe urma globalizării și subliniază ori de câte ori are ocazia faptul că sunt pierdute joburi în SUA datorită acordurilor comerciale neloiale. El pune astfel sub semnul întrebării acordurile comerciale și amenință cu tarife punitive.

Grupul de lobby financiar cu mare influență, TheCityUK a avertizat în ciuda statutului de necontestat al Londrei să nu existe un sentiment de mulțumire de sine. Dacă nu există măsuri tranzitorii pentru perioada ulterioară retragerii de pe piața internă a UE, multe companii din sector vor apela la planuri de urgență pentru administrarea personalului.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/London-bleibt-fuehrender-Finanzplatz-article20027117.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 3 =