Lumea trebuie sa se pregateasca pentru decenii de durere, pe masura ce internetul schimba vechea economie Masinile ar trebui sa faca doar ceea ce oamenii nu pot. Doar in acest fel putem avea sansa sa pastram robotii ca parteneri de munca ai oamenilor, in loc de inlocuitori ai acestora”

Presedintele gigantului chinez Alibaba, Jack Ma, crede ca lumea ar trebui sa se pregateasca pentru decenii de durere in conditiile in care internetul perturba vechea economie, scrie Bloomberg.

In opinia sa, omenirea trebuie sa isi schimbe sistemul de educatie in sensul stabilirii modului in care se va lucra cu robotii pentru a atenua efectul automatizarilor si al economiei internetului. Afirmatiile au fost facute intr-o conferinta sustinuta al Zhengzhou, in China.

“In urmatorii 30 de ani, lumea va vedea mai multa durere decat fericire”, a spus Ma, referindu-se la efectul internetului asupra pietei muncii. “Conflictele sociale in urmatoarele decenii vor avea un impact asupra tuturor industriilor si al modului de viata”, a avertizat el.

Bloomberg noteaza ca aceste comentarii vin in conditiile in care Alibaba cheltuieste miliarde de dolari pentru a patrunde in noi domenii de afaceri, de la productia de filme pana la cloud computing.

Ma, in varsta de 52 de ani, a criticat si sistemul financiar traditional, care ar trebuie sa extinda creditele pentru mai multi membri ai societatii.

Acesta a cerut industriilor traditionale sa inceteze sa se mai planga de efectul internetului asupra economiei, in conditiile in care platforma de comert online Taobao a creat milioane de locuri de munca.

Ma a lansat si un avertisment legat de piata muncii, in conditiile in care extinderea duratei de viata si imbunatatirea inteligentei artificiale vor antrena o forta de munca imbatranita si mai putine locuri de munca. “Masinile ar trebui sa faca doar ceea ce oamenii nu pot. Doar in acest fel putem avea sansa sa pastram robotii ca parteneri de munca ai oamenilor, in loc de inlocuitori ai acestora”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

71 − 65 =