Ascunse în coperta unei cărți sau uitate prin sertare, chiar și acum se mai schimbă la bănci bancnote și monede de mărci germane. O privire mai atentă asupra acestor comori s-ar putea dovedi profitabilă.
Unii cetățeni germani își doresc ca marca germană să se întoarcă, la alții moneda veche a ajuns în șemineu. Noroc a avut o doamnă care a dorit să pună pe foc vechiul carnețel de economii, anul trecut pe vremea asta, la scurt timp înainte de Crăciun. 700 de mărci germane au căzut în foc. Femeia a reușit să salveze comoara din flăcări și au fost înlocuite chiar dacă bancnotele erau deja arse parțial, ne spun cei de la Bundesbank. Rămășuițele au fost suficiente pentru a restitui echivalentul în euro.
La aproape 16 ani după introducerea monedei unice europene în formă lichidă, bancnote și monede de mărci germane mai există încă pe piață neschimbate, în volum de miliarde. La finalul lunii noiembrie 2017 mai existau, conform datelor de la Bundesbank, bancnote și monede în valoare totală de 12,64 miliarde de mărci germane în circulație. Din această sumă 5,93 miliarde sunt în bancnote, iar 6,71 miliarde în monede.
Bancnote și monede în valoare de 100-150 de milioane de mărci germane sunt preschimbate în fiecare an. Cu toate acestea, se presupune că nu toată valoarea de mărci germane aflată în circulație va ajunge să fie convertită, spune directorul Bundesbank, Carl-Ludwig Thiele.
O parte din monede și bancnote va fi pierdută definitiv, distrusă sau aflată în posesia colecționarilor. Comorile vechi ies la iveală când se renovează case sau când lumea se mută în alte imobile, fiind ascunse în sertare, cărți sau borcane.
https://www.n-tv.de/wirtschaft/D-Mark-Schaetze-in-Sparbuechern-article20190230.html