Materiile prime scumpe țin pe loc electromobilitatea

În mod ironic – Congo, una dintre cele mai corupte țări din lume – este cel mai mare producător de cobalt. Materia primă limitată se scumpește pe zi ce trece. Dar fără ea nu ar exista baterii sau automobile electrice. Industria caută acum soluții alternative.

Mediul politic german anunță o revoluție electrică, industria auto se implică cu toate puterile, dar ambele părți riscă să rămână blocate. Faptul că mașinile electrice necesită materii prime care nu se regăsesc pe plan intern nu a avut nici un efect la început. Astăzi lucrurile stau altfel, pentru că prețurile cresc. Cobalt, litiu, mangan și alte metale rare trebuie importate, iar acest lucru se face de cele mai multe ori din țări instabile politic. Acest aspect creează probleme. Nici un stat nu deține, spre exemplu, stocuri mai mari de cobalt decât Republica Democrată Congo, o țară care după zeci de ani de războaie se numără printre cele mai sărace și corupte țări din lume.

Statul central-african deservește peste 60% din cererea mondială de materii prime pentru construcția de baterii pentru automobile electrice. Prețul la cobalt care a urcat rapid arată dependența industriei de această țară. Controlorii financiari de la Wolfsburg, Stuttgart și München trebuie ca la fiecare jumătate de an să evalueze din nou costurile automobilelor electrice pe care le produc.

Cât de gravă e situația, arată cifrele de la BMW: când cei de la München au anunțat că vor să construiască versiuni electrice ale SUV-ului X3 și Mini, cobaltul costa 21 de dolari kilogramul, iar cantitatea necesară construirii unei baterii electrice valora 600 de dolari. 16 luni mai târziu costurile s-au ridicat la 1700 de dolari. Iar prețurile continuă să crească zilnic. O dezvoltare fatală, pentru că bateriile contribuie cu 40% la costul total al unui vehicul electric.

https://www.n-tv.de/wirtschaft/Bremsen-teure-Rohstoffe-die-E-Mobilitaet-article20225956.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 + = 23