Merkel promovează berea germană

0f1020d33e3685144fb171f10dfdaa25

Prin pregătiri pentru cea de-a 500-a aniversare, berarii germani serbează legea purității. Cancelarul german nu pierde ocazia de a spune câteva cuvinte cu ocazia sărbătoririi celebrei băuturi și face în același timp reclamă în felul ei caracteristic.

Berea ar trebui să dizolve scepticismul germanilor față de Acordul de Liber Schimb cu Statele Unite, TTIP. Cel puțin așa crede cancelarul german Angela Merkel. Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la adoptarea legii purității, Merkel a declarat la Ingolstadt că viitorul berii germane va fi mai spectaculos odată cu încheierea acestui acord. Pentru că multe berării de dimensiuni medii au astfel oportunități enorme de distribuție pe marea piață americană.

În discursul ei foarte spiritual, Merkel l-a citat pe reformatorul Martin Luther, care a spus că “Cine nu are o bere, nu are ce bea”. Berea germană are renume mondial, iar creșterea în popularitate a berilor fără alcool este de asemenea lăudabilă și poate conduce la oportunități suplimentare de afaceri. Numărul în creștere al berăriilor de mici dimensiuni și regionale arată faptul că Germania își va păstra și crește renumele de producător de top în domeniu.

Merkel a vorbit despre sute de berari și producători de malț din toată Germania și alte state europene. Ea a primit multe aplauze când a ajuns la discuția ce a fost foarte intensă anul acesta, despre contaminarea unor beri cu pesticidul glifosat. Dar pentru ca acesta să aibe un efect negativ asupra corpului uman, omul trebuie să bea mii de litri de bere pe zi, ceea ce oricum i-ar aduce probleme grave de sănătate, chiar dacă ar fi vorba despre bere fără alcool.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Merkel-wirbt-fuer-deutsches-Bier-article17534191.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

97 − 94 =