Cancelarul german Angela Merkel atestă faptul că zona euro se află într-o formă bună, chiar și Grecia intră în această remarcă, spre deosebire de situația din urmă cu doi sau trei ani. Fondul European de Salvare, ESM, ar putea fi, cu toate acestea, extins pe scară largă.
Cancelarul german Angela Merkel este încrezător că Grecia va izbuti să pună economia sa pe picioare, prin implementarea de reforme. Ea speră și crede în puterea Greciei de a implementa tot ce a planificat. Dacă își va îndeplini programele, atunci toată zona euro va avea perspective pozitive. Cancelarul atestă faptul că zona euro se prezintă momentan într-o situație bună. Toate țările membre au creșteri economice, chiar și Grecia. Numărul șomerilor a scăzut într-un mod semnificativ, iar numărul de locuri de muncă disponibile este tot mai mare. Astfel că situația este semnificativ mai bună decât în urmă cu doi sau trei ani, constată președintele CDU.
Merkel s-a arătat impresionată de faptul că până și Grecia creează tot mai multe locuri de muncă și astfel se află pe drumul cel bun către bunăstare. Țara a avut deja parte de câteva momente pozitive, cum ar fi în cazul tentativei de a plasa obligațiuni, iar din acest motiv încrederea oamenilor în propriile forțe va crește.
În dezbaterea privind Fondul de Salvare European, ESM, Merkel s-a poziționat în spatele impulsurilor manifestat de Ministrul Federal al Finanțelor, Wolfgang Schäuble. ESM dorește să se extindă într-un fond monetar mai larg. Europa ar putea demonstra că are toate mecanismele din portofoliu pentru a putea reacționa la toate situațiile și pentru a învăța din problema grecească a datoriilor. Mai presus de toate totuși, este necesară o mai mare coerență economică între țările din zona euro. Cancelarul crede că un astfel de pas ar reprezenta o reformă foarte importantă. Între timp există o bună “plasă de siguranță” în fața crizelor financiare și întrebarea este cum poate Europa să manifeste mai multă încredere, cum poate depăși situațiile dificile din spațiul euro.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Merkel-blickt-optimistisch-nach-Griechenland-article20007230.html