MICROMEZANIN, o procedură prin care statul ar putea deveni acționar la IMM-uri, prin împrumuturi acordate prin FSE

Statul ar putea deveni acționar la microîntreprinderile care iau un credit prin Fondul Social European (FSE) și nu îl mai pot rambursa în 5 ani, a declarat Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, care a participat, marți, la o conferință dedicată împlinirii a 10 ani de Granturi SEE și norvegiene în România.

“Analizăm să aducem un nou instrument financiar în sprijinul mediului de afaceri, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. El se numește Micromezanin, este aplicat în Germania. De ce facem acest lucru? Pentru că noi trebuie să venim cu soluții pentru mediul de afaceri, să îl sprijinim, astfel încât firmele să reziste. Ce înseamnă acest micromezanin ca instrument financiar? Pe Fondul Social European înseamnă că putem să facem o creditare până la 50.000 de euro pe o perioadă de aproape 5 ani pentru o întreprindere mică și mijlocie. Dacă în această perioadă nu se poate restitui de către societate creditul, el se transformă în aport la capitalul social. Vrem să sprijinim, nu să intre firmele în insolvență sau în faliment în urma accesării unui credit. Vrem să le sprijinim astfel încât, pe baza unui plan de dezvoltare, de restructurare, ele să poată să funcționeze. Altfel se creează șomaj, noi trebuie să menținem locurile de muncă”, a spus Plumb.

Ea a precizat că acum se face o analiză de impact și urmează să se facă memorandum pentru a fi prezentat în ședință de Guvern.

Ministrul delegat pentru fonduri europene a mai vorbit și despre fondurile structurale și a subliniat că sunt aproape 1 miliard de euro din granturile SEE și norvegiene care se adaugă celor 33 miliarde euro, bani veniți din partea Uniunii Europene.

“Împreună cu actuala perioada de programare, 2014-2021 avem aproape 1 miliard de euro (din granturile SEE și norvegiene n.r.), care se adaugă celor 33 miliarde euro, bani veniți din partea Uniunii Europene pe cei doi piloni, coeziune, fondul social european, și politica agricolă comună. Pentru această perioadă 2014-2021, sectoarele importante de activitate către care ne îndreptăm atenția și pentru care vom lansa apeluri de proiecte sunt cele legate de educație, sănătate, cercetare, unul dintre motoarele importante (cercetarea, dezvoltarea și inovarea), mediul de afaceri, combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Din punct de vedere al angajamentului pe care îl avem de a continua conlucrarea folosind mecanismul spațiului economic european, granturilor norvegiene, cu siguranță vreau să vă asigur că vom acorda atenție tuturor domeniilor și vom pune în mișcare toate acele măsuri necesare astfel încât, prin apelurile de proiecte pe care le vom lansa, să ne atingem obiectivele pe care ni le-am asumat ca țară prin Programul de guvernare”, a mai arătat ministrul delegat pentru Fonduri Europene.

Peste 800 de proiecte au fost finalizate în cadrul Granturilor SEE și norvegiene, în aprilie, în domenii precum sprijinirea afacerilor ecologice, cercetare, justiție și afaceri interne, reducerea sărăciei și incluziune socială, potrivit unui comunicat comun al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ambasadei Norvegiei.

Anul 2017 marchează cea de-a 10-a aniversare a Granturilor SEE și norvegiene în România. În total, România va beneficia, din 2007 până în 2021, de 906 milioane de euro fonduri externe nerambursabile.

“Granturile SEE și norvegiene au ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale în Europa și întărirea relațiilor bilaterale cu România și alte state din regiune. Rezultatele cooperării noastre sunt deosebit de încurajatoare: întreprinderile care au primit finanțare au devenit mai competitive și mai ecologice și au fost create noi locuri de muncă. Multe femei din medii defavorizate au participat la programe de prevenție a cancerului și au primit tratament adecvat unde a fost cazul, pentru a menționa doar câteva exemple”, a declarat Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Norvegiei, Islandei și a principatului Liechtenstein la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la întărirea relațiilor bilaterale cu 15 state din Europa Centrală și de Est și din zona balcanică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 6 = 1