“CR7”, cum este poreclit Cristiano Ronaldo, nu este doar un fotbalist de succes, ci și un om de afaceri. Că este vorba despre lenjerie de corp, parfumuri sau propriul lanț de hoteluri – prin numele său el transformă totul în aur. Acum și oaspeții de la Lisabona pot să doarmă în paturile lui Ronaldo.
Starul fotbalistic portughez, Cristiano Ronaldo, și-a deschis cel de-al doilea hotel de lux de patru stele. Sportivul în vârstă de 31 de ani a inaugurat hotelul denumit “Pestana CR7” în cartierul Baixa din Lisabona, care va putea găzdui pe viitor 82 de oaspeți într-o atmosferă foarte elegantă. El a declarat că a visat mereu să deschidă noteluri, încă de când era mic copil.
În viață nu este vorba doar despre fotbal, deși este principala sa pasiune, mai adaugă starul portughez. Prețurile pentru o cameră dublă în noul hotel marca CR7 încep de la 180 de euro pe noapte. Portugalia înregistrează în ultimii ani venituri record în sectorul turismului. Anul trecut au sosit 3,6 milioane de turiști străini în țara din peninsula iberică, iar de pe urma acestui flux de turiști profită și Cristiano Rolando cu oferta sa de cazare de lux.
Lisabona este o parte din istoricul său, pentru că fotbalistul a trăit aici șapte ani. Primul său hotel l-a deschis în luna iulie în orașul său natal, Funchal, de pe insula portugheză Madeira. În Funchal există o mare statuie a lui Ronaldo și un muzeu care de asemenea îi poartă numele. Al doilea hotel de la Lisabona va fi însă primul de pe lista visurilor sale: alte locații vizate sunt Madrid sau New York.