Mii de persoane au participat la protestul numit “Ziua indignării” în Ungaria
În cursul zilei de luni, zeci de mii maghiari au luat la cu asalt străzile din Budapesta pentru a protesta împotriva guvernului într-un protest numit “ziua indignării publice”. Demonstranții au scandat sloganuri împotriva prim-ministrului Viktor Orban, acuzându-l de angajarea funcționarilor corupți și de apropierea de Rusia.
Proteste similare au avut loc în cel puțin alte 20 de orașe din Ungaria, precum și la Londra, Berlin și Stockholm. Această “Zi a indignării” a fost ultima dintr-o serie de manifestări începute luna trecută contra unui proiect de lege privind taxarea utilizatorilor de internet din Ungaria. Printre protestatari s-au numărat şi politicienii din opoziție, deși simbolurile de partid nu au fost afişate ca urmare a unei cereri din partea organizatorilor, scrie agenția de știri Reuters.
Demonstranții au cerut demisia lui Orban şi înlăturarea a șase funcționari publici, inclusiv șefului autorității fiscale din Ungaria, care au fost acuzati de corupție. În octombrie, Washington i-a interzis şefului Ildiko Vida și celorlalţi cinci oficiali să intrare în SUA, din cauza presupuselor legături de corupție. În ciuda acestui fapt, cei șase oficialii neagă orice ilegalitate, iar Orban a refuzat să le ceară demisia.
http://www.bbc.com/news/world-europe-30086497