Ministrul banilor europeni, la Oradea

 

IMG_0518

 

În data de 10 noiembrie 2014, începand cu ora 15, la Hotel Continental, domnul Claudiu Adrian Pop, prefectul judetului Bihor a organizat o dezbatere unde au fost prezenţi în calitate de invitaţi doi miniştri, respectiv: Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene şi Florin Nicolae Jianu, Ministru Delegat pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, precum şi aproximativ 100 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din judeţul Bihor. La această dezbatere a participat şi Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Temele centrale ale dezbaterii au fost:

  1. Programele de finanţare care sunt oferite de DIMMMAT
  2. Iniţiativa Startup România

Totodată, întalnirea s-a axat pe sesiunile financiare care urmează să fie destinate mediului de afaceri în perioada următoare, precum şi pe modificările care vor surveni în managementul proiectelor europene în vederea fluidizării absorbţiei fondurilor europene.

IMG_0512

Astfel, vor fi finanţate start-up-urile şi proiectele inovatoare de promovare a brandurilor românești, se susţine ideea înfiinţării unei bănci de dezvoltare, se va simplifica accesarea de finanţări europene prin implementarea sistemul electronic de depunere a cererilor de finanţare, vor fi eliminate piedicile în calea achiziţiilor publice prin instituirea unor reguli clare şi simple. Prezentarea măsurilor a fost urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri pentru a clarifica problemele punctuale ale celor prezenţi.

Discuţia dintre cei doi miniştri şi oamenii de afaceri a durat mai bine de două ore.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 × = 42