Lovitura de stat militară eșuată de la mijlocul lunii iulie și valul ulterior de “purificări” nu provoacă tulburări doar la nivel politic și social, ci și pentru economia turcă, care are de suferit de pe urma atitudinii guvernului.
Agenția de rating Moody’s reduce perspectiva asupra economiei Turciei. Pasivele pe termen lung sunt evaluat doar cu calificativul “Ba1”, a anunțat vineri seara agenția americană. Este o retrogradare cu doar un nivel, dar acest lucru înseamnă că Turcia intră astfel în zona care în domeniul investițiilor se numește zonă de “junk”.
Moody’s a explicat deja la mijlocul lunii iulie după tentativa eșuată de lovitură de stat că va lua în considerare retrogradarea bonității Turciei. Dar că va fi nevoie să evalueze consecințele pe termen mediu asupra economiei și direcția politică în care se va îndrepta țara.
Însă înainte de acest weekend Moody’s a anunțat că pentru perioada dintre 2016 și 2019 se așteaptă la o creștere economică medie în Turcia de doar 2,7%. Ceea ce reprezintă o rată semnificativ mai redusă decât 5,5%, cât a crescut în medie în fiecare an economia Turciei dintre anii 2010 și 2014.
Reacția guvernului la tentativa de lovitură de stat ridică multe semne de întrebare, spun cei de la Moody’s. Există îngrijorări tot mai mari cu privire la securitatea investițiilor private din Turcia, după ce guvernul a luat măsuri împotriva unor companii private care erau suspecte de a fi colaborat cu predicatorul Fettullah Gülen. Iar acest lucru răcește semnificativ climatul investițiilor din Turcia.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Moodys-stuft-Tuerkei-auf-Ramschniveau-herab-article18715006.html