Moscova renovează aeroportul său principal

imago73514947h

Cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din anul 2018 Rusia estimează că va avea parte de mulți vizitatori, din acest motiv aeroportul Sheremetyevo din Moscova va fi renovat cu suma de aproape 800 de milioane de euro. Astfel, tot mai mulți fani vor putea fi transportați către turneul fotbalistic.

Atunci când mii de fani ai fotbalului vor sosi în țară, infrastructura turistică trebuie să facă față. Cam la fel gândesc și autoritățile de la Moscova. Pentru că cel mai mare aeroport rus, aeroportul Sheremetyevo din Moscova, va fi adus la cele mai ridicate standarde internaționale și cu mari eforturi financiare, pentru Campionatul Mondial de Fotbal ce va avea loc între 14 iunie și 15 iulie 2018. Se va construi un nou terminal al aeroportului în schimbul sumei de 786 milioane de euro.

Această informație a fost prezentată de directorul aeroportului, Mihail Vasilenko. Pregătirile sunt deja în desfășurare, astfel că programul deja încărcat până la începerea turneului nu reprezintă o problemă. Vasilenko spune că este sigur că lucrările de construcție vor decurge conform planului, iar în anumite aspecte stadiul lucrărilor este deja înaintea planului. Astfel că infrastructura completă necesară pentru Campionatul Mondial va fi pregătită pentru ca oaspeții Rusiei să se simtă bine.

Baza lucrărilor de renovare este un nou terminal în valoare de 250 de milioane de euro destinat zborurilor interne, dar în același timp și capacitatea totală va fi majorată de la 55 de zboruri pe zi cât este actual la 90. Potrivit lui Vasilenko numărul pasagerilor va crește până în anul 2026 la 80 de milioane pe an. În anul 2015 doar două aeroporturi din lume s-au situat peste această valoare – Atlanta (101 milioane de pasageri) și Beijing (89 de milioane).

Aeroportul Sheremetyevo a fost dat în folosință în anul 1959 și este în prezent localizat la 30 de kilometri nord-vest de capitală. El este cel mai important din cele trei aeroporturi internaționale pe care le deține capitala rusă. Cea mai mare companie aeriană rusă, Aeroflot, are localizat aici hub-ul său central. Cei mai mulți fani vor sosi pentru Campionatul Mondial de Fotbal pe aeroportul Sheremetyevo, pentru că orașele în care se vor juca meciurile nu au în general conexiuni internaționale directe, cu excepția capitalei și a metropolei St. Petersburg.

http://www.n-tv.de/reise/Moskau-baut-Haupt-Flughafen-zur-WM-aus-article18937791.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − = 14