NATO îşi va consolida prezenţa în regiunea Mării Negre

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va introduce noi măsuri cu scopul sporirii prezenţei sale în regiunea Mării Negre, pentru o mai bună conştientizare situaţională şi coordonare cu forţele navale aliate care operează în acestă regiune.

“Am discutat despre prezenţa noastră în regiunea Mării Negre. Pentru a completa poziţia noastră regională puternică în plan aerian şi terestru – în jurul brigăzii cadru multinaţionale din România”, a declarat oficialul NATO în cadrul unei conferinţe de presă.

“Opt aliaţi s-au angajat să contribuie cu personal la brigadă. Iar cinci aliaţi s-au angajat să trimită forţe terestre şi aeriene pentru pregătire şi poliţie aeriană,” a continuat oficialul

“Am căzut de acord să introducem două măsuri maritime suplimentare: o prezenţă navală NATO sporită la Marea Neagră pentru exerciţii, îmbunătăţirea pregătirii, şi o mai bună conştientizare situaţională, şi o funcţie de coordonare maritimă pentru Forţele Navale de Reacţie atunci când operează împreună cu alte forţe aliate în regiunea Mării Negre”, a precizat secretarul general.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

23 + = 30