Ne este mai foame după ce pierdem din greutate

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Dacă descoperiți că sunteți flămânzi tot timpul după ce ați reușit să dați jos câteva kilograme prin intermediul unei diete, atunci trebuie să știți că este ceva complet normal. Dacă veți reduce consumul de calorii este foarte probabil să dați naștere unor schimbări care majorează permanent apetitul printre oamenii obezi, arată un raport de cercetare din Norvegia.

Vina o poartă hormonul foamei, numit ghrelin, care se produce în cantități mari când se reduce brusc aportul de calorii. Este un fenomen care datează de pe vremea când oamenii trebuiau să supraviețuiască perioade îndelungate de foamete, spun cercetătorii. Acum acest hormon ancestral poate submina eforturile pe termen lung de a rămâne în formă, judecând după ceea ce s-a întâmplat cu 35 de pacienți morbid de obezi când au petrecut doi ani de zile într-un program extrem de structurat de pierdere în greutate.

Este extrem de important ca atât pacienții cu obezitate dar și profesioniștii care lucrează cu ei să acorde atenție senzației de foame tot mai pregnante în urma pierderii în greutate, spune autor al studiului, Catia Martins. Acest lucru poate explica de ce este atât de dificil, cel puțin pentru anumite persoane cu obezitate, să se supună dietelor restrictive din punct de vedere energetic și de ce atât de multe persoane renunță la ele.

Martins este un profesor asociată Facultății de Medicină din cadrul Universității Norvegiene de Știință și Tehnologie. Stastisticile sunt demotivante: cercetătorii au descoperit că în total doar 1 din 5 pacienți obezi care recurg la diete sunt capabili să păstreze greutatea pe care au dat-o jos. Studiul s-a orientat spre 22 de femei și 13 bărbați din Norvegia care aveau o greutate medie de circa 125 de kilograme și au fost catalogați ca suferind de obezitate severă înainte de a participa la un program de pierdere în greutate cu suport din partea specialiștilor.

https://health.usnews.com/health-care/articles/2018-02-14/its-not-your-imagination-youre-hungrier-after-losing-weight

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 2 =