În vremuri de dobânzi reduse aurul este pentru investitori un refugiu foarte iubit. Potrivit unui studiu averea nemților a crescut puternic din anul 2014 și până în prezent. Luate împreună, persoanele fizice din Germania și Bundesbankul dețin în prezent 6,4% din rezervele mondiale de aur.
Având în vedere dobânzile reduse pentru depozite, crește tot mai mult încrederea în aur ca formă profitabilă de investiții. Persoanele fizice din Germania dețin în prezent o cantitate record de 8672 de tone de metal prețios, din care aproximativ jumătate, 4705 tone sunt bijuterii. Aceste cifre au fost emise de cercetătorii din Steinbeis-Hochschule.
După o fază de consolidare în anul 2014, piața aurului pentru investitori privați din Germania a câștigat din nou în atractivitate, concluzionează autorii studiului. De atunci rezerva totală de aur a gospodăriilor private germane a crescut cu 477 de tone până în anul 2016. Valoarea acesteia a fost la momentul realizării studiului de 375 de miliarde de euro.
Trei sferturi dintre adulții cetățeni germani dețin în consecință aur sub formă de bijuterii, lingouri, monede sau hârtii de valoare acoperite în aur. În medie fiecare german peste 18 ani deține 69 de grame de metal prețios sub formă de lingouri sau monede. Diferențele regionale sunt foarte mari: în sudul Germaniei rezervele sunt de 85 de grame per investitor, în Germania de est media este de 45 de grame.