Noi strategii împotriva Tesla

Cine își petrece timpul prin industria automobilelor electrice poate să recunoască faptul că producători auto renumiți caută încă un răspuns pe măsura Tesla. Audi, BMW sau Mercedes, producătorii germani de renume, au ales soluții tradiționale: automobile care arată ca trusa de scule a unui mecanic, proiectate cu un număr mare de piese diferite și complexe care să reducă din avantajul Tesla. În următoarea decadă motoarele electrice vor deveni însă copii foarte similare ale unei variante de bază acceptate ca standard.

Rupert Stadler, director executiv la Audi, a fost cel mai bun vânzător al mărcii sale: el și-a propus să facă din automobilul electric un must-have al următoarelor decenii. Pentru acest lucru formele plictisitoare și deloc atrăgătoare ale automobilelor ecologice vor trebui schimbate cu variante mult mai sexy. După potopul de comenzi pe care Tesla l-a înregistrat odată cu anunțarea lui Model 3, industria și-a orientat atenția către California. În vară va fi demarată producția modelului compact. Anul viitor fabrica Fremont ar trebui să ajungă să scoată în total jumătate de milion de unități. Ceea ce este destul de sportiv, pentru că noile modele de Tesla erau considerate până acum ca fiind izvor de defecte. Dacă nivelul de calitate nu va fi potrivit, atunci majorarea exponențială a cantităților produse va însemna că banii vor fi aruncați în vânt cu mare stil. Vor mai considera atunci investitorii că, compania Tesla este printre cei mai valoroși producători auto americani?

Thomas Weber, fost director în conducerea Mercedes, a declarat că astăzi nimeni nu câștigă bani din automobile electrice. Apoi, încercând să facă referire la Tesla, a adăugat că “nici măcar producătorul care ne este prezentat astăzi ca un exemplu fericit”. Nici măcar General Motors nu o duce mai bine. Insiderii raportează că Chevrolet Bolt a fost construit special pentru creditele de mediu oferite de statul californian pentru automobilele care nu produc noxe. După vânzarea Opel americanii nu se grăbesc să aducă pe piața europeană acest model care seamănă leit cu Ampera-e. În timp ce primele vehicule au fost livrate deja către Norvegia, în Germania spre exemplu clienții trebuie să aștepte să vadă așa ceva până în anul 2018.

Electromobilitatea nu este un sprint, ci un maraton, încearcă să ne liniștească Asociația Industriei Automobilistice Germane. Ceea ce nu spune nimeni cu voce tare este faptul că producătorii germani de automobile caută și astăzi să ofere un răspuns potrivit pentru ceea ce oferă Tesla. Audi, BMW sau Mercedes recurg în continuare la metode tradiționale în lupta pentru prestigiu. Continuă să construiască automobile electrice care arată respingător, folosind un număr mult prea mare de componente și asambluri și tehnologii similare, dar sub diferite branduri. Dar va mai trece ceva timp până un logo german își va face cunoscut numele pe piața mondială de automobile electrice.

http://www.sueddeutsche.de/auto/elektromobilitaet-mit-der-lego-strategie-gegen-tesla-1.3517562

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

72 − = 67