Noile profesii ale acestui secol printr-o ofertă inedita de angajare: Căutăm traducător specializat în emoji-uri!

mobile

O agenție de traduceri din Londra a decis să recruteze un nou tip de angajat: un traducător specializat în emoji-uri, “pentru a face față provocării reprezentate de limbajul cu cea mai rapidă dezvoltare din lume”, relatează AFP.
Sursa foto: mogicons.com

Cu sediul în districtul financiar City, agenția “Today Translations” a lansat oferta pe site-ul său, în vederea “completării echipei sale de 3.000 de lingviști cu expertiză în peste 200 de limbi”.

“Traducerea emoji-urilor este un domeniu în curs de dezvoltare guvernat până în prezent de software-uri adesea insensibile la diferențele culturale. Acesta este motivul pentru care suntem în căutarea unei persoane excepționale, capabile să aducă o dimensiune umană”, se precizează în anunț.

Directoarea companiei, Jurga Zilinskiene, a declarat marți pentru AFP a decis să ofere acest loc de muncă după ce a fost contactată de un client care a vrut să traducă în emoji un jurnal de familie scris în limba engleză.

Pentru un salariu “competitiv”, norocosul angajat va fi responsabil cu traducerea de documente, pregătirea unui raport lunar cu privire la tendințele actuale din lumea emoji-urilor și cu cercetarea diferențelor culturale care apar în folosirea acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 8 =