După ce Nokia a provocat mare agitație la Barcelona prin dispozitive la prețuri foarte avantajoase, finalandezii vor aparent să dea lovitura de grație în luna iunie. Sincronizarea este perfectă.
Probabil compania HMD Global, producător al mărcii Nokia, a plănuit inițial să prezinte cu ocazia Mobile World Congress un smartphone de top cu cel mai nou procesor de la Qualcomm, Snapdragon 835. Dar finlandezii nu au reușit nimic mai mult decât să îl anunțe. Pentru că Samsung dezvoltă cip-ul pentru cei de la Qualcomm, este foarte probabil ca, coreenii să aleagă să echipeze toate unitățile din Galaxy S8 cu acest cip înainte ca alți producători să aibe acces la el. Samsung, în calitate de dezvoltator, va fi printre primii care vor avea acces la acest cip, înaintea concurenților.
Qualcomm a negat în cadrul târgului de la Barcelona că va trata preferențial compania Samsung, dar se știe faptul că toți ceilalți producători nu vor putea să își lanseze la fel de devreme dispozitivele pe piață echipate cu 835. Sony va lansa astfel pe piață doar în luna iunie, dacă nu cumva chiar mai târziu, modelul său Xperia XZ Premium, prezentat de asemenea la Barcelona. Apoi expertul Evan Blass a aflat că Samsung își mută data de lansare mai târziu cu o săptămână pentru că sunt produse prea puține cipuri pe linia de producție. Alți producători precum LG au decis să echipeze terminalele de top cu vechiul cip 821, pentru a nu fi nevoiți să aștepte atât de mult și cel puțin să poată lansa înainte de sosirea pe piață a Galaxy S8.
Diferența dintre cele două cipuri este puțin probabil să fie semnificativă pentru experiența utilizatorului, dar pentru marketing este aur curat. HMD Global s-a ferit astfel să prezinte terminalul lor de top la MWC și a ales mai degrabă să facă senzație prin terminale dotate la prețuri accesibile. Decizia de a aștepta după lansarea 835 și doar apoi să aducă pe piață terminalul de top imediat ce procesorul nou-nouț și performant este disponibil, s-ar putea să fi fost decizia corectă.
http://www.n-tv.de/technik/Nokia-greift-im-Juni-richtig-an-article19735801.html