Norvegia profită de pe urma boom-ului automobilelor electrice

umstieg-lohnt-sich-in-norwegen

De ani de zile statul norvegian subvenționează alternativele ecologice. Multe țări pot învăța din această politică a Norvegiei.

În anul 2030 toate automobilele, autobuzele, camioanele, trenurile, vapoarele și avioanele din Germania vor putea să genereze emisii totale de 98 milioane de tone de dioxid de carbon. Cel puțin așa este stipulat în planul de protecție climatică 2050 al Ministerului German al Mediului, Barbara Hendricks (SPD), pe care cabinetul german l-a adoptat luni după numeroase întârzieri.

Acest program prevede reducerea emisiilor de carbon cu 40% față de nivelul anului 1990. Este o reducere extrem de importantă, având în vedere că între 1990 și 2014 nivelul emisiilor s-a redus o singură dată, de la 163 la 160 de milioane de tone. Punctul central al planului este eficientizarea traficului. Dar Germania este foarte departe de obiectivul său de a avea un milion de automobile electrice pe șosele până în anul 2020.

Situația este însă complet diferită în Norvegia. Acolo s-a format a treia cea mai mare piață din lume pentru automobile electrice, spune premierul norvegian Erna Solberg într-un discurs recent. De ani de zile mașinile electrice sunt subvenționate de guvernul norvegian cu sume substanțiale. Cumpărătorii nu mai trebuie să plătească taxă pe valoare adăugată în cazul acestora și nici o taxă de înmatriculare, iar modelele electrice sunt astfel de cele mai multe ori mai ieftine decât versiunile cu motoare clasice. Se adaugă de asemenea multe alte beneficii, precum scutirea de taxă rutieră sau parcare gratuită.

Astăzi fiecare a cincea mașină vânduta în Norvegia este cu motor electric. 100.000 de astfel de automobile circulă deja pe șoselele din Norvegia, într-o țară cu abia 5 milioane de locuitori.

Iar între timp în Germania industria dă din cap și critică decizia verzilor de a interzice din 2030 înmatricularea de automobile care au alt fel de propulsie decât cea electrică. Norvegia are însă obiective mult mai ambițioase la orizont: ei vor să îi încurajeze pe cetățeni ca din anul 2025 să cumpere pe piață doar automobile fără emisii și hibride, dar fără a interzice complet cele cu motoare cu ardere internă.

Mare parte din automobilele din Norvegia vor fi propulsate pe viitor doar de motoare electrice sau pe bază de hidrogen, anunță Solberg. Vor mai exista și motoare clasice, dar tot mai puține și multe din ele vor funcționa pe bio-diesel.

http://www.faz.net/aktuell/wirtschaft/neue-mobilitaet/norwegens-regierung-setzt-auf-elektroautos-14538376.html

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

60 − 56 =