NOU-DIGI ONLINE

DownloadedFileDIGI ON LINE

Compania RCS&RDS a solicitat înregistrarea mărcii “Digi Online” şi plănuieşte să lanseze serviciul de distribuţie de televiziuni prin intermediul internetului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media

RCS&RDS plănuieşte să lanseze serviciul de distribuţie TV pe internet, sub marca “Digi Online” (Imagine:Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

RCS&RDS a solicitat înregistrarea acestor mărci pentru clasele “Telecomunicaţii”, “Publicitate” şi “Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale”.Surse din industria media au declarat, pentru MEDIAFAX, că RCS&RDS plănuieşte să se lanseze în distribuţia online de televiziuni, acesta fiind singurul serviciu care-i lipseşte din portofoliu.Totodată, pe 1 octombrie, RCS&RDS a înregistrat domeniul digi-online.ro. În data de 12 noiembrie, RCS&RDS a solicitat Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) înregistrarea mărcii “Digi Online”, cu două forme de reproducere grafică.

 

Până în prezent, RCS&RDS nu a depus la Consiliul Naţional al Audiovizualului documentaţia pentru obţinerea unui aviz în baza căruia va putea lansa acest serviciu.

Conform articolului 74 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, “(1) Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu. (2) Pentru obţinerea avizului distribuitorii au obligaţia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise”.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

În prezent, RCS&RDS oferă servicii de cablu TV, DTH (direct-to-home), internet, telefonie fixă şi mobilă.

În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile locale aferente), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele “secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Totodată, RCS&RDS plănuieşte să se lanseze pe piaţa de radio din România. În acest sens, săptămâna trecută, la un concurs organizat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, RCS&RDS a câştigat trei frecvenţe de radio – în Sibiu, Sighişoara şi Reşiţa – pentru a lansa postul generalist Digi FM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 31 = 34