Noua frica guvernamentala, retailerii s-ar putea înţelege între ei să păstreze în profituri reducerea TVA

retail_42_32031549
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, luni, că se teme ca în această perioadă să nu apară înţelegeri între magazine, lanţuri de magazine şi între producători care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA la 9% la alimente începând cu 1 iunie.
Bogdan Chiriţoiu a declarat la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce monitorizează preţurile, iar dacă vor fi indicii că sunt înţelegeri ilegale între producători şi/sau magazine vor fi făcute investigaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Guvernul ne-a solicitat să monitorizăm ce se întâmplă în această perioadă cu ocazia reducerii TVA. Ne e teamă că pot să apară înţelegeri între magazine, între lanţuri de magazine, între producători, care să încerce să păstreze în profiturile lor reducerea TVA. Monitorizăm şi vrem să vedem ce s-a întâmplat cu nivelul preţurilor după ce Guvernul a făcut anunţul cu reducerea TVA şi să vedem după 1 iunie în ce măsură se transmite reducerea de TVA în preţul la raft. Dacă vor fi indicii că sunt înţelegeri ilegale între producători şi/ sau magazine vom deschide investigaţii. Instituţia pe care o conduc nu va putea prinde toţi corupţii şi hoţii”, a spus Chiriţoiu.

“Important este să prindem destui şi să dăm amenzi suficient de mari astfel încât oamenii să se gândească de trei ori înainte de a încălca legea”, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

—————————————————————————————————————————————-

regular_smile,,,,,Dupa cumparaturile cu TVA-ul vechi, doi vanatori erau undeva, intr-o padure.

La un moment dat, unul dintre ei se prabuseste la pamint, fara suflare, cu ochii dati peste cap. Celalalt scoate repede celularul si suna la Salvare.


– Prietenul meu a murit. Ce sa fac? striga el in receptor. La care operatorul raspunde:


– Mai intii, calmati-va si eu o sa va ajut. Acum sa ne asiguram ca e intr-adevar mort.

Se lasa tacerea, dupa care se aude zgomotul unei impuscaturi. Dupa care, tipul pune mina pe telefon si zice:


– OK si acum ce facem?

——————————————————————————————————————————————–


Preşedintele Consiliului Concurenţei şi alţi membri ai conducerii instituţiei participă, luni, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu mediul de afaceri şi cu reprezentanţii administraţiei locale. Raportul analizat săptămâna trecută de Guvern privind preţurile la alimente din marile magazine nu prezintă informaţii legate de creşterea acestora înainte de reducerea TVA, Consiliul Concurenţei urmând să ceară informaţii retroactive privind preţurile practicate şi să verifice, aleatoriu, aproximativ 600 de magazine

Raportul, redactat de către Ministerul Agriculturii, relevă că patru mari magazine, respectiv Cora, Kaufland, Selgros şi Carrefour, s-au angajat ca din luna iunie, când TVA va scădea la alimente la 9%, să afişeze la raft atât preţul vechi, cât şi pe cel nou, iar Carrefour şi Auchan au promis că vor îngheţa preţurile până la acea dată, Kaufland luând la rândul său în calcul această propunere.

Billa, Metro, Profi şi Auchan vor decide în perioada următoare dacă vor afişa, din iunie, preţul vechi şi pe cel nou la raft. Mega Image şi Lidl nu au participat la discuţia organizată de Ministerul Agriculturii.

Conform documentului, Consiliul Concurenţei a comunicat asociaţiilor profesionale ale retailerilor şi producătorilor că pot recomanda membrilor să scadă preţurile cu minimum 12%, după reducerea TVA, şi i-a anunţat că va verifica la nivel naţional evoluţia preţurilor şi după scăderea TVA, pentru a vedea dacă efectul este menţinut în timp.

“Dacă piaţa de retail este una concurenţială, ne aşteptăm ca transferul reducerii TVA la alimente să fie resimţit în evoluţia preţurilor la raft. Chiar dacă pot exista fenomene locale de creştere a preţurilor, date de puterea de piaţă superioară a unor magazine şi/sau a unor producători, la nivelul pieţei în ansamblu astfel de fenomene nu pot fi decât temporare. Eventuale creşteri de preţuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie ar trebui să fie doar temporare în zonele cu concurenţă ridicată, deoarece preţul ar trebui scă scadă cu reducerea de TVA plus creşterea anterioară de preţ, întorcându-se la nivelul de echilibru. Consiliul Concurenţei va analiza în ce măsură în practică se va întâmpla sau nu a;a ;i care vor fi cauzele”, se afirmă în raport.

Documentul menţionează “eventuale creşteri de preţuri pe anumite grupe de alimente anterior datei de 1 iunie” şi precizează că, urmare a informaţiilor pe această temă din presă, Ministerul Agriculturii a dispus verificări în Bucureşti, Braşov, Cluj, Dolj, Iaşi, Sibiu şi Timiş, direcţiile din minister urmând însă să prezinte conducerii o notă informativă în care să indice eventuale astfel de majorări.î

Şi Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a verificat marile magazine la nivel naţional, dar a identificat doar nereguli constând în utilizarea de expresii precum “ieftin” sau “discounter garantat” care induceau ideea unui preţ redus, dar fără afişarea preţului actual de vânzare, lipsa afişării preţurilor, etichetarea neconformă, nerespectarea condiţiilor de depozitare.

Presa a relatat însă că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, înainte de reducerea TVA, iar premierul Victor Ponta a reacţionat spunând că Guvernul nu poate îngheţa preţurile la mărfurile din magazine, dar poate introduce măsuri constituţionale şi europene, precum taxe speciale foarte mari, în cazul în care comercianţii nu scad preţurile la raft după diminuarea TVA.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × = 80