Nvidia Shield TV ar trebui să facă televizorul mai deștept decât oricare alte streaming box. Cutia cu tehnologie este un multi-talent în domeniul streamingului, o consolă de jocuri cu facilități depline și centru de control pentru divertismentul de pe rețea.
Nvidia vrea să facă din noua generație de Shield TV un centru de comandă pentru întreaga locuință și să reunească, în cadrul aceluiași dispozitiv, un Smart TV, consolă de jocuri și asistent pentru acasă. Astfel că micul dispozitiv de culoare neagră va fi primul TV-box care să folosească Google Assistant.
Prin celebra replică “Ok, Google” și prin recunoaștere vocală, utilizatorii pot activa dispozitivul și funcțiile atașate. Cu toate acestea, pentru ca această funcție să fie disponibilă utilizatorii trebuie să comande un mic dispozitiv suplimentar cu microfon, care este livrat sub denumirea de Nvidia Spot.
Printre altele, Shield TV poate servi apoi ca și telecomandă de control a televizorului, acesta fiind utilizat de Google Assistant pentru a răspunde audiovizual întrebărilor. Ca și centru de control pentru sistemele Smart Home, Shield TV se conectează cu alte dispozitive inteligente precum termostate, sisteme de control a luminilor sau difuzoare legate la rețea.
Prin intermediul televizorului Shield TV poate accesa servicii de streaming precum Netflix, Amazon Video, YouTube, Twitch sau biblioteci media. Utilizatorii au și posibilitatea de a se bucura de oferta disponibilă pe Google Play. Cutia de streaming suportă redarea în format Ultra-HD și imagini de mare contrast (HDR).
http://www.n-tv.de/technik/Nvidia-macht-Fernseher-richtig-smart-article19488556.html