O aplicație AR care recunoaște obiective turistice celebre

Pot start-up-urile de realitate augmentată să rămână pe piață în condițiile în care Apple sau Google își creează proprile lor platforme care vor fi implementate pe milioane de dispozitive mobile? Blippar este de această părere. Acesta este un start-up cu sediul la Londra care continuă să lucreze la propriul motor AR, lansând de curând o nouă tehnologie de vedere artificială care spune că va eticheta obiectivele turistice celebre.

Noua tehnologie Landmark Recognition Feature de la Blippar va recunoaște peste 2000 de obiective turistice celebre din toată lumea, precum poduri binecunoscute, Eiffel Tower, Taj Mahal și chiar arene sportive faimoase. În acest fel oamenii pot să îndrepte smartphone-ul către aceste obiecte din lumea reală sau imagini 2D ale lor (în fotografii) iar tehnologia Blippar ar trebui să le identifice. Va funcționa atât în cadrul aplicației Blippar, cât și ca serviciu care va putea fi utilizat de alte aplicații, spune compania.

Landmark Recognition Feature vine ca și completare la tehnologiile Blippar AR City, Public Faces, Flower Recognition, care sunt toate o parte dintr-un efort general de a cartografia lumea exterioară cu ajutorul tehnologiilor AR și sunt toate menite să schimbe modul în care oamenii interacționează cu mediul înconjurător.

Blippar s-a lansat pentru prima dată în 2010 ca un instrument utilizat în mare parte pentru marketing și publicitate. Oamenii trebuiau să descarce aplicația Blippar, iar dacă un produs sau o imagine dintr-o revistă avea un “B” mic pe ea, atunci o persoană putea să îndrepte telefonul mobil spre ele pentru a primi mai multe informații despre produs.

Când acest lucru nu a funcționat, compania a făcut un lucru comun printre cele din Silicon Valley și a început să se orienteze spre recunoașteri de obiecte la nivel general. Acum vinde ceea ce este în esență o platformă pe care se pot dezvolta aplicații AR pentru alte domenii de activitate, numit Blippbuilder.

https://www.theverge.com/2018/2/16/17017698/blippar-ar-augmented-reality-app-landmark-location-features

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 6 = 54