O aplicație care “antrenează creierul” îmbunătățește memoria persoanelor aflate în declin cognitiv

O aplicație creată sub forma unui joc de antrenare a creierului cu ajutorul computerului, dezvoltată de un grup de experți britanici în neurologie, a evidențiat o ameliorare a memoriei pacienților diagnosticați cu faze incipiente de demență și ar putea să ajute astfel de persoane să evite anumite simptome ale declinului cognitiv, informează luni Reuters.

Cercetătorii au dezvoltat această aplicație sub forma unui “joc-concurs”, iar efectele sale au fost testate într-un studiu în privința funcțiilor cognitive și a motivației. Creatorii aplicației au descoperit că pacienții care au jucat acel joc timp de o lună au prezentat o ameliorare cu 40% a scorurilor obținute la testele de memorie.

“Sperăm să extindem aceste descoperiri în studii viitoare despre îmbătrânirea sănătoasă și despre maladia Alzheimer cu efecte moderate”, a spus George Savulich, coordonatorul acestei cercetări și profesor la Universitatea Cambridge.

Demența a devenit o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 47,5 milioane de persoane din lume sufereau de demență în 2015, iar acest număr crește cu rapiditate, odată cu creșterea speranței de viață și cu îmbătrânirea populației.

Boala este incurabilă și există foarte puține medicamente pe piață care pot să atenueze simptomele — slăbirea memoriei, a capacității de gândire, afectarea comportamentului, degradarea abilității de orientare spațio-temporală și pierderea graduală a abilității de a realiza activitățile zilnice.

Rezultatele studiului au fost publicate în International Journal of Neuropsychopharmacology. Potrivit profesorului Savulich, pacienții care au folosit acea aplicație, pe lângă faptul că au beneficiat de o ameliorare a scorurilor obținute la testele de memorie, au reținut și mai multe informații vizuale complexe în comparație cu pacienții care nu au utilizat programul.

Mai mulți experți independenți spun că rezultatele studiului sunt încurajatoare, însă aplicația creată de cercetătorii britanici va trebui să fie testată și pentru alte forme de “antrenament al creierului” în teste viitoare care vor trebui să includă un număr mai mare de pacienți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 60 = 65