O diminuare a rolului NATO ar fi “un dezastru” (ministrul portughez al apărării)

IMG_1255

O eventuală diminuare a rolului Alianței Nord-Atlantice ar reprezenta “un dezastru”, a declarat luni ministrul portughez al apărării, Azeredo Lopes, susținând în același timp necesitatea întăririi capacităților de apărare ale Europei, transmite Xinhua.

“Portugalia apără în mod clar organizația și consideră că ar fi un dezastru dacă rolul său s-ar diminua”, a declarat ministrul Lopes pentru agenția Lusa, înaintea unei întâlniri programate luni la Porto, în nordul țării, cu omologii săi din Spania, Franța și Italia.

“Timp de multe decenii, Alianța a reușit să garanteze apărarea țărilor europene și a celor care sunt membre ale organizației, ca SUA și Canada”, a subliniat Lopes.

Întâlnirea de la Porto are loc înaintea unei reuniuni a miniștrilor apărării din cele 28 de state membre ale NATO, ce va avea loc pe 15-16 februarie, la Bruxelles, și la care SUA vor fi reprezentate de noul secretar al apărării, James Mattis.

Potrivit ministrului portughez, există “anumite așteptări” legate de poziția noii administrații americane și viitorul NATO, având în vedere că SUA asigură 75% din capacitățile Alianței.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 4