O dorinta de 36 milioane de euro si o speranta ca noul pasaj subteran nu se va prabusi precum Dealul Ciuperca

DSC01865

In cadrul unei conferinte de presa organizata miercuri, 8 februarie 2017, de catre primarul Ilie Bolojan și directorul Zonei Metropolitane Oradea Adrian Foghiș s-au discutat detaliile „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Oradea” .

Ilie Bolojan a mentionat ca aceasta strategie este un document vital pentru Oradea, obligatoriu pentru obținerea fondurilor nerambursabile prin Axa 4 a POR 2014-2020. „Toate proiectele pe care vrem să le realizăm în viitor trebuie să se regăsească într-un portofoliu de proiecte, altfel nu putem aplica pentru fonduri europene pe axe de finanţare”, a precizat primarul.

Suma alocată pentru Oradea prin POR 2014-2020, axa 4 se ridică la 36,1461 milioane de euro, aceşti bani reprezentând suma pentru care se pot depune proiecte în perioada următoare, pe următoarele tipuri de investiții: mobilitate urbană, revitalizare urbană, regenerarea comunității defavorizate şi educație. Portofoliul final de proiecte va fi supus dezbaterii publice, a arătat Ilie Bolojan. În acest sens, vor fi organizate în cursul lunii februarie diferite grupuri de lucru, la care vor fi invitaţi factorii interesați.

Lista cu propuneri de proiecte SIDU Oradea 2017-2023, cuprinde promovarea unui program de reconstrucție a unora dintre elementele infrastructurii rutiere (lărgiri străzi, modificări ale razelor curbelor, modificarea geometriei intersecţiilor pentru creşterea nivelului de serviciu, etc.), amenajarea a 3 parcări publice în zona centrală, modernizarea parcului de tramvaie, asfaltarea străzilor în zona străzii Gutenberg, coridorul verde de pe strada Barcăului, revitalizarea Manejului Husarilor, investiții în reabilitarea unor școli din Oradea şi altele. –

Unul dintre proiectele importante amintite de primarul Ilie Bolojan este cel privind rezolvarea conflictului de trafic din zona Centrului Civic-podul Dacia, prin construcția unui pasaj subteran pe sub bulevardul Magheru, pe relația Aleea Ștrandului – Parcul Traian, cu bretelele aferente, la care se adaugă lărgirea podului Dacia cu 6 metri, asigurându-se astlfel câte o bandă suplimentară de circulaţie pe fiecare sens.

In concluzie, o dorinta de 36 milioane de euro si o speranta ca noul pasaj subteran nu se va prabusi precum Dealul Ciuperca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

61 − 59 =