Există viață după banii ieftini ai băncilor centrale? Economistul Daniel Stelter avertizează că vor urma vremuri grele pentru noi. El explică de ce aceste infuzii de capital nu au nici un efect, de ce China este o problemă și ce poate însemna acest lucru pentru cei ce economisesc.
Continua politică monetară lejeră a băncilor centrale alarmează observatorii de peste tot din lume. Mulți văd deja paralele periculoase cu criza din 2008. BCE și Fed nu se mai tem de recesiune și scenarii deflaționiste. De aceea ei aruncă tot mai mult cu bani, chiar și dacă prețurile cresc suficient de mult. Însă economiile nu cresc la fel de rapid. Tot ce fac aceste infuzii de capital este să crească dependența economiei mondiale de acestea.
Ca un dependent de heroină, economia mondială are o nevoie tot mai mare de bani, avertizează economistul. Întrebarea este cât de mult mai poate merge bine o astfel de politică. Șeful BCE, Mario Draghi, a anunțat că Banca Central Europeană își va extinde în luna martie programul de achiziție obligațiuni. Sora mai mare din Statele Unite vrea de asemenea să implementeze un nou program de QE. De asemenea, în luna decembrie Fed și-a terminat mult anunțata reformă a dobânzilor. Iar pentru sceptici astfel de mesaje nu sunt un motiv de bucurie.
Băncile centrale reacționează atât de prompt la aceste scenarii de deflație dintr-un motiv precis. Deflația este bună pentru oricine are bani și este extrem de nefavorabilă pentru cei ce au datorii. Frica de acest fenomen valutar se trage din experiența anilor 30. Un imens val de datorii în acest deceniu a dus la Marea Depresie. Prima dată au crescut prețurile la active, apoi a sosit prăbușirea. Mulți împrumutați nu au mai putut să își achite datoriile, pentru că acestea au devenit mult prea scumpe prin fenomenul deflației.
Combinația de bani ieftini și creșterea datoriilor este mortală, spune fondatorul fabricii de gândire “Beyond the Obvious”. Dacă vor fi adunate tot mai multe datorii și activele umflate artificial ca valoare, atunci economia riscă o prăbușire bruscă, imediat ce prețurile se vor rostogoli sau dobânzile vor crește. Se va ajunge apoi foarte rapid la punctul în care vânzările nu vor mai surveni în mod voluntar, ci vor fi făcute din obligație. Dacă datoriile nu mai cresc, atunci totul se prăbușește, iar tocmai acest scenariu se presupune că băncile centrale doresc să îl evite încă de la criza financiară din 2008.