Un bebeluș care s-a născut la peste 10.000 de metri înălțime după ce mama lui a intrat în travaliu prematur într-un avion al companiei Jet Airways a fost recompensat cu zboruri gratuite pe viață, relatează luni agenția spaniolă EFE.
“Fiind primul bebeluș care se naște pe un zbor al Jet Airways, compania este fericită să-i ofere nou-născutului zboruri gratuite pe orice avion al acestei companii”, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.
“Barza” a vizitat-o pe una din cei 162 de pasageri ai unui avion care zbura între orașul saudit Dammam și cel indian Cocin, fără a-i lăsa timp să aterizeze la Mumbai, oraș spre care a fost îndreptat după ce s-a aflat de nașterea iminentă.
Astfel încât echipajul a fost nevoit să recurgă la celebrul anunț: “Este vreun medic la bord?”.
Din fericire un paramedic se afla în avion și a ajutat la nașterea copilului, cu concursul membrilor echipajului.
Femeia a dat naștere unui băiețel la 10.668 de metri înălțime, a precizat compania, confirmând că atât mama, cât și copilul său bine sănătoși și au fost transferați la un spital din Mumabi.
Bebelușul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va beneficia de zboruri gratuite pe viață din partea acestei companii aeriene cu sediul la Bombay și care operează atât pe liniile interne, cât și pe cele internaționale.