Vasco Rossi, o legendă a rockului din Italia, aproape necunoscută însă restului lumii, susține că un concert al său a doborât recordul mondial pentru cele mai multe bilete vândute, atrăgând circa 220.000 de persoane, informează duminică DPA.
Rossi, 65 de ani, a susținut sâmbătă seara un concert în aer liber la Modena, în apropiere de localitatea sa natală, Zocca, pentru a sărbători 40 de ani de la lansarea primului său single. De atunci, artistul a lansat 29 de albume și a vândut peste 30 de milioane de copii ale înregistrărilor sale.
“Bine ați venit la concertul fără sfârșit! Bine ați venit într-o legendă, la un record mondial!”, a declarat rockerul în deschiderea spectacolului, după ce a survolat cu un elicopter mulțimea venită să-l asculte.
Recordul anterior pentru cel mai mare număr de bilete vândute la un singur concert a fost de 198.000, la un spectacol al formației norvegiene A-ha, desfășurat în 1991 pe stadionul Maracana din Rio. Cartea Recordurilor nu a certificat încă dacă Rossi a doborât acest record.
Potrivit agenției de presă italiene ANSA, pentru a sărbători cei 40 de ani de carieră, rockerul italian a cântat patruzeci de melodii, timp de trei ore și jumătate, pe o scenă de 130 de metri. Spectacolul a fost difuzat în direct de televiziunea publică RAI și a ținut prima pagină a majorității ziarelor din Italia.
http://www.corriere.it/spettacoli/17_luglio_02/concerto-modena-vasco-rossi-folla-220ooo-non-abbiate-paura-c3124d6a-5ea8-11e7-a166-a251b30d0494.shtml?refresh_ce-cp