O nouă insulă misterioasă a apărut în Triunghiul Bermudelor. Turiştii, avertizaţi să stea departe de Shelly Island. Istoric: La fiecare 10 -15 ani suntem martori la un astfel de fenomen dramatic, însă aşa ceva nu am mai văzut(video)

O nouă insulă a apărut în Triunghul Bermudelor, lângă Cape Point, Carolina de Nord, şi a devenit rapid punct de atracţie pentru fotografi si turişti.

Primele semne de apariţie a insulei au fost în primăvară. “Abia se forma în aprilie, era foarte puţin vizibilă”, spune Janice Regan. Ea şi nepotul ei, Caleb, 11 ani, explorau zona pentru a căuta scoici pentru Memorial Day, notează The Independent.

Utilizatorul de Instagram cu userul chadonka a postat la rândul său o imagine surprinsă de sus a noii insule, în care se observă cât de lungă este aceasta acum, ajungând să se întindă pe un kilometru şi jumătate.

“Este o gropă”, spune istoricul Danny Couch, pentru National Geographic. “La fiecare 10 -15 ani suntem martori la un astfel de fenomen dramatic, impresionant. Dar acesta este cel mai mare pe care l-am văzut în viaţa mea”, mărturiseşte el.

Experţii spun însă că insula botezată de localnici Shelly Island este periculoasă, sfătuind oamenii să stea departe de ea.

Dave Hallac de la Cape Hatteras National Seashore i-a avertizat pe localnici şi pe turişti să nu încerce să înoate sau să se plimbe pe insulă pentru că sunt în pericol din cauza curenţilor, fiind un flux extrem de puternic ce poate scufunda foarte uşor ambarcaţiunile.

“Ne facem griji că pot fi rechini, dar cel mai mult ne îngrijorează faptul că se pot scufunda ambarcaţiuni şi se pot îneca mulţi oameni”, a spus Bill Smith, preşedinte al North Carolina Beach Buggy Association.

Smith a mai afirmat că rechini foarte mari şi rândunici de mare ( peşti veninoşi) au fost văzuţi în apele de lângă Shelly Island.

“Este parte dintr-un proces natural”, spune Mark Dowdle de la Cape Hatteras, pentru National Geographic, adăugând: “Cred că va continua să se schimbe ce-i aici. Întotdeauna se întâmplă asta. Cel mai probabil aşa va fi mereu.”

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × = 32