O noua schemă de ajutor de minimis pentru producători mici și medii de carne de porc

3-purcelusi-600x464

Ministerul Agriculturii are în vedere să mai aplice o schemă de ajutor de minimis pentru producătorii mici și medii de carne de porc din România, a anunțat, marți, ministrul Achim Irimescu.

Planul privind schema de minimis are loc în contextul crizei de carne de porc de la nivel european, care a dus la falimentul multor mici producători de la noi, a menționat Irimescu.

“Mai întâi ar trebui să ne orientăm spre acoperirea consumului național. Să nu uităm că România e net importator, adică mai puțin exportă decât importă la carnea de porc, iar criza gravă din sectorul european al cărnii de porc de peste un an de zile a condus la falimentul foarte multor mici producători din România. În perioada următoare avem în plan să mai aplicăm o schemă de minimis, pentru a mai salva ce se mai poate salva din sectorul mic și mediu producător din România”, a declarat Irimescu la Palatul Parlamentului.

Crescătorii de porci din România au solicitat în repetate rânduri deblocarea comerțului cu porci vii către Uniunea Europeană, în condițiile în care țara noastră este teritoriu liber de pestă porcină clasică de peste 8 ani, iar aceștia se află într-o situație dificilă din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc, determinată de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa. Numai în ultimul an pierderile au fost estimate la peste 40 de milioane de euro.

Livrările de carne și produse procesate din carne de porc provenind de la firme românești au fost interzise pe piața Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.

În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicția impusă firmelor românești privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ținută sub control. În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităților de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piața comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =