Oamenii de știință au descoperit modul în care poate fi tratată frica de păianjeni

O echipă de psihologi de la Universitatea din Manchester a dezvăluit luni că a descoperit o nouă modalitate prin care persoanele care se tem de păianjeni își pot învinge fobia, informează Xinhua.

Dr. Warren Mansell susține că în loc să fie încurajate să interacționeze direct cu păianjenii pentru a-și învinge teama, o abordare practicată în prezent de mulți terapeuți, persoanele care suferă de arahnofobie este mai bine să aibă posibilitatea de a deține controlul asupra distanței la care se apropie sau se depărtează de obiectul fricii.

Concluziile lui Mansell au fost publicate în “Journal of Anxiety Disorders” și se bazează pe o teorie cunoscută drept Teoria controlului perceptual.

În cadrul studiului, persoanele care sufereau de teamă de păianjeni au fost amplasate în fața unui ecran și au putut controla cât de aproape sau de departe apărea în fața lor un păianjen. “Teoria controlului perceptual indică faptul că este vital ca un client să dețină controlul asupra experienței pe care o are cu elemente importante din mediu precum sursele de amenințare, deoarece controlul în sine este esențial pentru sănătate și starea de bine”, a explicat omul de știință.

Pentru cercetare a fost recrutat un grup de persoane cu niveluri înalte de teamă de păianjeni cărora li s-a cerut să enumere motivele pentru care evită păianjenii și motivele pentru care doresc să se apropie de aceștia. “După îndeplinirea unei simple sarcini în cadrul căreia puteau mișca pe un ecran de computer o imagine cu un păianjen, mai aproape sau mai departe, cei care dețineau controlul asupra distanței virtuale față de păianjen s-au apropiat mai mult de acesta după ce au îndeplinit sarcina. De asemenea, două săptămâni mai târziu ei au declarat că au evitat mai puțin păianjeni în viața de zi cu zi, în ciuda fobiei și fără a fi determinați să procedeze astfel”, a declarat Mansell.

“Acest lucru semnifică faptul că terapeuții care tratează fobiile și anxietatea nu ar trebui să îi încurajeze sau să îi îndrume pe clienți să își înfrunte temerile, așa cum se presupune deseori. Odată ce aceștia devin conștienți de motive, ar putea face alegeri care răspund temerilor pe care le au. Credem că acest rezultat este util pentru terapeuții care tratează persoanele care se tem de păianjeni”, a mai spus Warren Mansell, potrivit sursei citate. Acesta a adăugat că va investiga în viitor dacă “acest gen de intervenție simplă poate avea un efect semnificativ asupra stresului și a perturbării resimțite de oameni din cauza fobiilor”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 + 2 =