Ocuparea forței de muncă din Marea Britanie atinge un nivel record

uk-job-board

Ocuparea forței de muncă din Marea Britanie atinge un nivel record, iar salariile depășesc inflația

Rata totală a șomajului din Marea Britanie s-a menţinut la 6% în perioada august-octombrie, potrivit Biroului Național de Statistică (ONS). Ocuparea forței de muncă a continuat să crească la un nivel record de 30,8 milioane, menținând directiva de la sfârșitul anului 2011 şi începutul anului 2012. ONS spune că salariile pentru angajaţii din Marea Britanie a crescut cu 1,4%, incluzând bonusurile și cu 1,6% fără bonusuri în comparație cu anul trecut.

Mai exact, datele arată că salariile, inclusiv bonusurile, au depăşit Indicele prețurilor de consum (IPC) a inflației de 1,3% până în octombrie. ONS mai spune că a numărului de persoane cu vârste cuprinse 16-64 de ani, care se găsesc în muncă (rata de ocupare), a fost de 73,0%, mai mare decât în perioada mai-iulie 2014 (72,8%) și mai mare decât anul trecut (71,8%).

Astfel. 22.54 milioane de oameni lucrează full-time, cu 560.000 mai mult decât anul trecut. De asemenea, sunt 8.25 milioane de oameni care lucrează part-time, cu 28.000 mai mult decât în 2013.
http://www.ibtimes.co.uk/uk-employment-hits-record-high-wages-outstrip-inflation-1479894

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 26 = 29