Firmele precum Adidas, Puma sau Nike fac vânzări de milioane de euro cu ocazia evenimentelor sportive majore precum Campionatul European sau Mondial de Fotbal. Olimpiada însă este o formă de voluntariat pentru aceste companii, pentru că ele nu câștigă nimic. Evenimentul sportiv este mult prea fragmentat. Cu toate acestea, se investesc milioane, din motive bune.
Este un eveniment sportiv care reprezintă cea mai importantă scenă pentru industria de articole sportive, dar afacerile mari nu se găsesc aici. La Rio vor lua startul din 5 august peste 10.000 de atleți, în primele Jocuri Olimpice găzduite de America de Sud. Sportivii vor purta cei mai noi și cei mai colorați pantofi sport, tricouri, maiouri, sutiene sport, pantaloni, costume de baie, etc. pentru a face impresie în fața a miliarde de telespectatori.
Evenimentul este unul pozitiv pentru sport în general, dar nu aduce îmbunătățiri marcante în dezvoltarea vânzărilor, cel puțin acesta este trendul din ultimii ani, spune Werner Haizmann, președinte al Asociației Retailerilor Germani din Domeniul Sportului (VDS). Diferit față de un eveniment fotbalistic major, sau alte turnee individuale mai populare, afacerile mari cu articole sportive nu vor fi făcute la Olimpiadă.
La o primă vedere superficială pare că evenimentele fotbalistice majore și Olimpiada sunt evenimente sportive similare, spune managerul de fond Thomas Jökel de la Union Investment. Dar dacă Usain Bolt va stabili un nou record în cursa de 100 de metri, acest lucru nu va determina o explozie a vânzărilor de pantofi sport Puma. Numărul de discipline din timpul Olimpiadei este mare. Iar tipurile de sport precum aruncarea discului, tir cu arcul sau ciclism nu sunt sporturi de masă, care să aibe un public foarte larg. Dar bineînțeles, Olimpiada rămâne însă o platformă utilă pentru marketing, dar mai mult prin suport de prezentare, chiar dacă nu atrage venituri la fel de mari ca și un campionat european de fotbal.