ONU: Reintroducerea torturii în SUA ar fi ‘catastrofică’ pentru întreaga lume

IMG_1064

Reintroducerea în Statele Unite a torturii și a altor tehnici folosite în interogatorii și care sunt asociate cu acte de ‘barbarie’ ar avea consecințe ‘catastrofice’ în întreaga lume, a estimat luni raportorul special al ONU pentru tortură, elvețianul Nils Melzer, transmit Reuters și AFP.

Într-un comunicat, reprezentantul ONU lansează ”un apel presant către președintele Donald Trump să în calcul nu doar obligațiile juridice, doctrina și tradițiile americane, dar și considerațiile morale și legale ale comunității internaționale, înainte de a autoriza reintroducerea tehnicilor folosite în interogatorii ce sunt strâns legate mai mult de barbarie decât de civilizație”.

El a subliniat că utilizarea torturii, incitarea la tortură și alte tratamente crude au fost complet interzise de tratate precum Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice și Convențiile de la Geneva din 1949.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută canalului de televiziune ABC, noul președinte american Donald Trump a afirmat că este de acord cu folosirea torturii asupra teroriștilor, pentru a răspunde la “foc cu foc”.

“Când Statul Islamic (SI) face lucruri de care n-a mai auzit nimeni din Evul Mediu, să nu susțin simularea înecului ? În ceea ce mă privește, trebuie să răspundem la foc cu foc”, a declarat Trump. El a menționat că s-a întâlnit recent cu înalți oficiali din domeniul informațiilor, care i-au dat asigurări că tortura funcționează “garantat”. Dar, a precizat el, decizia finală privind aplicarea torturii în cazul suspecților de terorism va fi a ministrului apărării american, James Mattis, și a directorului Agenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo.

După declanșarea războiului împotriva terorismului de către fostul președinte american George W. Bush, agențiile de informații ale SUA au înființat închisori secrete pentru suspecții de terorism, unde deținuții ar fi fost supuși torturii, inclusiv prin tehnici ca simularea înecului și privarea de somn, notează agenția de presă Xinhua.

Aceste practici au tensionat relațiile dintre Washington și statele din Orientul Mijlociu și au afectat imaginea SUA în lume. După instalarea sa la putere, în 2009, fostul președinte Barack Obama a ordonat închiderea centrelor de detenție secrete și abandonarea torturii. Potrivit unor surse guvernamentale citate de media americane, Donald Trump ar putea să semneze, însă, cât de curând un decret privind analizarea oportunității de reintroducere a torturii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 2