OOOPS!!! Noul truc de salvare al penalilor abuzivi-încălcarea unei hotarari de guvern nu e abuz, a unei legi, da

Si atunci guvernantii emit hotarâri de guvern care vor fi încalcate cu buna stiință pentru că nu vor fi penale ci doar contravenționale de parcă ai depasit viteza într-un loc nepermis.

Bugetarul din Alba plătit din banii mei și ai tăi, stimate contribuabil, iar de banii noștri omu’ a procedat așa: a falsificat un concurs pentru un post în administrația publică în Alba – concurs la care au participat copiii, nevestele, surorile contribuabililor care-l plătesc, precum și ceilalți contribuabili care nu au copii, dar care plătesc și țin în viață această ființă care procedează INVERS decât fișa postului pentru care-l plătim.

S-ar zice că omu’ va ajunge la beci: și nu pentru friptura pentru care a prestat (asta n-a putut fi dovedită, altfel ar fi intrat la mită, nu la abuz – sau o fi fost plătit altfel…) ci pentru faptul că falsificarea concursurilor spulberă zi de zi România ”meritorcrației”: țara din care ne fug copiii, medicii, cercetătorii, profesorii universitari care au plămâni să facă asta, experții sastisiți de jigăniile care populează absolut toate nivelurile societății și economiei.

Si asa omu’ nu a ajuns în temniță: judecătorul i-a anulat pedeapsa pentru abuz pentru că nu a încălcat o lege, ci o hotărâre de guvern care stabilea cum se desfășoară concursul. Chiar si alti pățiți similari au cerut, în ultimele două zile, anularea condamnărilor: au spulberat hotărâri de guvern, doar au abuzat, ignorându-le, pe oamenii cinstiți și pe cei care-i întrețin din contribuții – nu au omorât pe nimeni.

Iată ca astfel se va generaliza abuzul în următoarele 6 luni în sectoarele cheie ale societății. Marile concursuri din Administrație, Educație și Sănătate abia acum urmează pe anul 2017 și anii următori. Important: vorbim de exact acele instituții cruciale din România – unde managerii de sistem și de ordonatori de credite sunt aleși după concursuri organizate Nu prin lege, ci prin Hotărâre de guvern și chiar prin Ordin de ministru – în care orice abuz nu mai poate fi pedepsit oricât de mari ar fi prejudiciile (unele necuantificabile în bani) pe care le-ar produce, nu sunt penali.

Atenție: vorbim de instituții care produc ”parandărătul”, mobilizarea și influența la alegeri, concesiunea bugetelor și contractelor acestora către mafiile locale, gestiunea meritocrației în administrația publică, în educație, în sănătate, în companiile de stat, în regii.

Concursul pentru directori de școli se organizează – pe baza Ordinului de ministru pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar (adică NU prin lege – adică falsificarea concursurilor NU e abuz!)

Important: după concursul de anul trecut, Ministerul Educației a trimis la DNA un număr de 13 cazuri, fiindcă membrii comisiilor au acordate puncte pentru competențe pentru care nu existau acte doveditoare în CV-uri: o veste bună pentru falsificatorii managementului în Educație: NU e abuz, vor scăpa cu mici sancțiuni administrative.

Iar politizarea educației abia începe, dat fiind că guvernul s-a instalat de abia o lună și jumătate – abuzurile se vor face chiar fără știința ministrului, la cererea și cu binecuvântarea baronilor locali.

H.G. nr.1209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici stabilește cum stau lucrurile în materie de concursuri în administrație. Adică NU o lege. Adică, potrivit sentinței de la Alba, pot fi trucate toate concursurile pentru functionari publici, de intrare în sistem sau pentru posturi de conducere, pentru că abuzurile nu vor mai fi considerate ca atare, ci se vor pedepsi doar administrativ. Este vorba de posturile din toate autoritățile și instituțiile publice.

Două exemple notorii – dacă folosești coloana oficială deși nu te încadrezi în H.G. nr. 1.391/2006, nu contează de câte ori (Gabriel Oprea și fostul procuror general Tiberiu Nițu), vei suporta doar o sancțiune administrativă. Adică sub aspectul ăsta, Gabriel Oprea – în dosarul morții polițistului Gigină – e curat.

Cum sunt numiți gestionarii unei industrii de miliarde? Dacă sunt numiți prin abuz – nicio problemă: NU mai există abuz pentru numirile abuzive pe bugete de miliarde.

Nu altfel stau lucrurile în Sănătate. E de notorietate informația apărută în media săptămâna trecută – potrivit cărei ”gagica” fostului primar Oprescu a fost angajată fără concurs ca manager al Spitalului Universitar din București.

De ce ar fi de mirare: atare numiri sunt făcute, în ciuda prevederilor Ministerului Sănătății, la bunul plac al diriguitorilor politici ai Sănătății. Și dacă falsificarea unui concurs de manager al unui spital care rulează anual MILIARDE nu e abuz, ce rost mai are să ne complicăm cu concursuri ?

Spital? Păi ce faci cu spitalul dacă nu ai și inspecția care stabilește cât de adevărate sau false sunt raportările managerului? Ieri, deputatii PSD tocmai au decis, în Comisia de Sănătate de la Cameră, retrimiterea Inspectiilor Sanitare din jurisdicția centrală a ministerului către DSP-urile locale : să se ocupe baronii puțin de ele – că tot nu-s penale falsificările de concursuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 1 = 1