Cea mai importantă schimbare față de anul trecut este căderea Bucureștiului pe locul al treilea. Topul Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri din România a ajuns la a patra ediție. Metodologia prin care au fost departajate orașele – am analizat reședințele de județ, polii de business din fiecare unitate administrativă – este aceeași: am luat în calcul zece criterii (Produsul Intern Brut pe județ, PIB-ul pe cap de locuitor, societățile comerciale cu capital străin, câștigul salarial, șomajul, numărul întreprinderilor active, infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, stocul de locuințe, unitățile de învățământ). Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică,Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și portalul listafirme.ro.
Spre deosebire de anii trecuți, am luat în calcul și situația creată de problemele cu legea pe care le au mai mulți primari ai orașelor analizate.Premisa de la care am plecat în acordarea unei penalități de 10% din punctajul final pentru orașele ai căror edili au fost reținuți pentru fapte nelegale este că nu poate exista un mediu de afaceri cu adevărat sănătos în zonele în care conducătorii administrației locale sunt corupți.
Totodată, pentru a radiografia și mai fidel economiile locale, am întocmit, pentru fiecare județ în parte, un top 10 al celor mai relevante companii. Metodologia este aceeași pe care am folosit-o în cazul topului Forbes 500 cele mai importante companii din România: am luat în considerare cifra de afaceri, profitul net, numărul de angajați și nivelul capitalurilor proprii.
Scopul acestui clasament rămâne același: identificarea discrepanțelor economice dintre principalele orașe din România, a avantajelor lor pentru posibilii investitori și, în cele din urmă, a potențialului pe care fiecare dintre ele îl oferă din perspectiva nivelului de trai.
Locul 1: Timișoara
Timișoara este, pentru a doua oară consecutiv și a treia dată în istorie, cel mai bun oraș pentru afaceri din România.
Locul 2: Cluj-Napoca
Capitala economică a Transilvaniei depășește anul acesta Capitala de facto a României în topul celor mai bune orașe pentru afaceri.
Locul 3: București
Problemele nu au fost rezolvate nici anul trecut, ba dimpotrivă. Astfel, Capitala a mai pierdut un loc în topul celor mai bune orașe pentru afaceri.
Locul 4: Oradea
Oradea este exemplu perfect de oraș în care mediul de afaceri și comunitatea prosperă, datorită unei strategii pe termen lung a autorităților locale.
Citește mai multe despre Oradea, cetatea afacerilor.
Locul 5: Constanța
Arestarea primarului Radu Mazăre a fost cel mai important eveniment al anului trecut în Constanța.
Locul 6: Brașov
Dezvoltarea economică a Brașovului este ținută în continuare în șah de lipsa unui aeroport internaţional și a autostrăzilor.
Locul 7: Arad
Sectorul automotive reprezintă unul dintre motivele pentru care Aradul își păstrează poziția de anul trecut în clasamentul celor mai bune orașe pentru afaceri.
Locul 8: Ploiești
Orașul aurului negru revine între primele zece cele mai bune orașe pentru afaceri în România.
Locul 9: Pitești
Mai există și altceva în Argeș în afara producătorului auto de la Mioveni?
Locul 10: Iași
În ciuda problemelor cu legea ale primarului, Iașiul rămâne și în acest an printre cele mai bune zece orașe pentru afaceri.
Pingback: Oradea, cetatea afacerilor, locul 4 in Forbes Best Cities 2016 | expierente in afaceri