Pentru prima data, intr-un experiment realizat pe un soarece batran, a fost reconstruit un organ viu.
Expertii de la Universitatea din Edinburgh au reconstruit timusul unui soarece prin reactivarea unui mecanism natural, care se inchide cu varsta, pentru a regenera organe .
Timusul este un organ aflat lângă inimă. El produce celulele imune critice, dar se micsoreaza cu timpul, în cele din urma degenerandu-se in tesut gras. Rezultatul acestuia scazand, persoanele în vârstă devin mult mai sensibile la infectii, cum ar fi gripa .
Oamenii de stiinta cred ca cercetarile lor au potentialul de a duce la infiintarea de noi terapii pentru persoanele cu sisteme imunitare deteriorate și condiții genetice care afectează organul .
Publicat în revista de dezvoltare, cu ajutorul experimentului cercetatorii au vizat proteine FOXN1 , care sunt produse de celulele timusului . Această proteină ajută la controlul modul in care genele importante functioneaza; iar prin creșterea nivelului de FOXN1 , cercetatorii au reusit sa obtina celule similare cu celulele stem pentru a reconstrui organe .
După ce timusul a fost restaurat, sistemul a inceput sa produca multe celule T , care lupta impotriva infectiei .Cu toate acestea, cercetatorii nu stiu inca, daca sistemul imunitar al soarecelui a fost imbunatatit.
Cercetatorii spun ca vor sustine numeroase teste pentru stapanirea tratamentului, inainte ca acesta sa fie aplicat oamenilor; de asemenea, cred ca experimentul lor ar putea conduce la tratamente pentru persoanele care sufera de sindromul DiGeroge , ceea ce face ca timusul să nu se dezvolte în mod corespunzător .
http://www.ibtimes.co.uk/old-mice-get-new-lease-life-worlds-first-regenerated-living-organ-1444069