Orgoliu sovietic, rusii vor sa scoata o bancnota cu anexarea Crimeii

RTR3H4H9

Rusia imprimă bani de propagandă
Anexarea Crimeei va ajunge curând în portofelele multor ruși. Banca Centrală a Rusiei aisgură ca în curând fiecare locuitor al acestui vast imperiu își va aminti de glorioasa anexare a Crimeei când va plăti ceva.

Banca centrală rusă va lansa în cursul acestui an o bancnotă specială pe care va fi prezentată anexarea Crimeei. Rusia a încorporat peninsula în teritoriul său în cursul lunii martie a acestui an, potrivit unui referendum controversat pe plan internațional.

Proiectul de lege prevede ca bancnotele să semene cu cele de 100 de ruble, care au fost imprimate cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunțat vice-președintele băncii centrale, Georgi Luntowski. Cu toate acestea, încă nu este sigură denominația pe care o vor avea bancnotele.

Anunțul este de natură să fie aprobat de unii membria ai parlamentului rus. În iunie, facțiunea naționalistă Vladimir Jirinovski a sugerat un astfel de proiect de lege. Liberal-democrații au propus în schimb prezentarea pe bancnote a orașului Sevastopol. Orașul a fost fondat în anul 1783 de către Ecaterina cea mare și este portul de origine al flotei ruse în Marea Neagră.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Russland-druckt-Propaganda-Geld-article13139621.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − = 5