Pădure fără inspector

Inspectorul Pădurilor, aplicaţia cu ajutorul căreia erau monitorizate tăierile şi transporturile ilegale de lemn, ar putea fi tras pe linie moartă! Contractul de modernizare a sistemului electronic face acum obiectul cercetărilor Parchetului General. Reprezentaţii organizațiilor neguvernamentale de mediu spun că situaţia convine mănuşă mafiei lemnului.

Totul a început în august 2016, când Ministerul Apelor şi Pădurilor a luat decizia să modernizeze sistemul de urmărire a materialelor lemnoase şi interfaţa acestuia, “Inspectorul Pădurii”.

Cele două aplicaţii aveau rolul de a monitoriza inclusiv prin satelit tăierile şi transporturile de lemn. Contractul, în valoare de 500.000 de euro, a fost acordat fără licitaţie unei firme IT. Termenul de execuţie era decembrie 2016, însă lucrările nu au fost gata la timp. Acum, ministrul Doina Pană acuză că afacerea ar fi fost ilegală.

În replică, fosta conducere a Ministerului Mediului susţine că a fost constrânsă să acorde contractul fără licitaţie tocmai din cauza ministrului Doina Pană.

Erika Stanciu, fost secretar de stat în Ministerul Mediului: “Din păcate, în 2014, când s-a făcut prima variantă a SUMAL-ului, exact sub conducerea d-nei ministru Doina Pană, nu s-a cumpărat codul sursă pentru acest SUMAL. Ca urmare, noi nu am avut cum încheia contract cu altcineva decât cu firma aceasta”.

VEZI ce declara în 2014, ministrul Doina Pană la Interviurile Telejurnalului: “(…) am chemat firma de soft şi am întrebat-o – eu nu vreau ceva care să mă deprime, să constat că a dispărut o bucată de pădure, eu vreau să prind asupra faptului, să împiedic. Nu pot ca acest sistem să-l extind încât să-mi urmărească în timp real – exact de când pleacă din pădure şi pe tot traseul? Şi mi-au zis ‘Ba da'”.

Firma IT susţine că nu a definitivat aplicaţiile în termenul stabilit pentru că ministerul de resort a cerut în repetate rânduri să le modifice. Mai mult, aceştia spun că nu au fost plătiţi pentru serviciile realizate. Acum iau în calcul să dea în judecată instituţia.

Eduard Stoica, reprezentant al firmei de software: “Am avertizat că aceste modificări pot conduce la depăşirea termenului limită, dar am rămas doar cu avertizarea, pentru că, ulterior, nu am mai reuşit să semnăm un act adițional”.

În prezent, Ministerul Pădurilor nu beneficiază de aplicaţiile modernizate pentru monitorizarea tăierilor şi transporturilor de lemn. Reprezentaţii ONG susţin că tergiversarea acestui proces încurajează, de fapt, tăierile ilegale de păduri.

Valentin Sălăgeanu, coordonator campanie păduri, Greenpeace România: “Credem că acum, luându-ni-se din mâini cum ar veni acest instrument de implicare în lupta împotriva tăierilor ilegale, ele vor scăpa de sub control. Ceea ce este dramatic”.

Anul trecut, aproape jumătate dintre tăierile ilegale de arbori au fost semnalate de cetăţeni prin intermediul aplicaţiilor electronice, conform Greenpeace. Inspectorul Pădurii a fost folosit de 60.000 de cetăţeni, iar una din 5 sesizări a dus la descoperirea unei infracţiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × 1 =