Ieșirea din criza economică s-a făcut prin creșterea gradului de inegalitate a veniturilor în marea majoritate a țărilor membre UE, cu un avans moderat la nivelul mediei generale. După ce a staționat pe un palier situat deasupra mediei, România s-a înscris pe un trend ascendent, care ne îndepărtează de practica europeană și ne înscrie într-un grup de state care se confruntă cu probleme economice semnificative.

Modul în care au fost distribuite costurile ieşirii din criza economică poate fi exprimat matematic prin evoluţia unui indicator denumit coeficientul Gini (după economistul italian cu același nume, care l-a propus și lansat în 1912). Valorile coeficientului Gini variază de la o ţară la alta şi, pentru aceeaşi ţară, în decursul timpului. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât veniturile disponibile ale populației sunt distribuite mai inegal.

Pentru a avea o perspectivă asupra modului în care a evoluat acest indicator în țările UE, implicit a contextului în care se găsește și țara noastră, vă prezentăm in extenso datele publicate de Eurostat în februarie 2016 (v. tabelul).
Potrivit acestor date, 19 state au înregistrat valori mai mari ale coeficientului Gini în 2014 decât în 2010 (adică o inegalitate mai accentuată), opt au consemnat niveluri mai mici, iar unul exact aceeași valoare.

Cele opt state în care gradul de inegalitate a scăzut sunt împărțite în două, cu patru membre mai vechi ale Uniunii (Franța, Belgia, Austria și Marea Britanie) și alte patru care au aderat relativ recent Polonia, Lituania și Letonia și Croația. Oarecum surprinzător din perspectivă istorică, primele au aproape toate valori mai mici ale coeficientului Gini decât media europeană, în timp ce celelalte se situează peste medie sau imediat sub ea. În același interval de timp, România a înregistrat o creștere a inegalității de la 33,3% la 34,7%, care ne plasează pe locul șapte în rândul celor 11 state UE, foste membre ale blocului socialist.

În urma noastră ca nivel de inegalitate se plasează grupul BELL (Bulgaria plus statele baltice, întâmplător sau toate trecute prin regimul de consiliu monetar, care ne fusese propus și nouă prin 1998 dar a fost respins de BNR) iar înaintea noastră fostele economii planificate care au ales regimul de flotare a monedei naționale (două dintre primele trei plasate în acest clasament au trecut, între timp, la euro).

Plecată la intrarea în UE de la o valoare de 37,8%, România a coborât treptat ( 36,0% în 2008 și 34,9% în 2009) până la palierul din perioada 2010 – 2012 (33,2% – 33,3%). După aceea, însă, în pofida evoluțiilor politice și a măsurilor sociale anunțate, inegalitatea a început să revină spre niveluri mai înalte. Evoluție care explică paradoxul adâncirii sărăciei într-o economie care a obținut rezultate relativ bune la nivel european.

Foarte sugestivă este plasarea noastră față de Polonia, economia cu care semănăm cel mai bine ca mărime și structură, plasată cu un număr suficient de ani înainte ca dezvoltare pentru a ne da indicii despre cum ar trebui să ne gestionăm. Compania în care ne aflăm din perspectiva nivelului de inegalitate socială este sugestivă, prin raportare la țările cu care Polonia este similară la acest capitol.

Ceea ce lipsește României este o clasă mijlocie mult mai consistentă, care să mențină coeziunea socială între bogaţi şi săraci. Cu cât aceasta ar fi mai puternică, cu atât mai ușor ar putea fi prevenite conflictele sociale, rezultata din combinaţia între o mare masă de defavorizaţi şi o pătură subţire de îmbogăţiţi.

Practic, calculul matematic suprinde direcţia greşită în care ne trimit măsurile luate guvernanți. Preocupați de zgomotul mediatic, adică de cererile aducătorilor de voturi facile şi de interesele capitalului, din motive declarat ideologice (în fapt, de beneficiile personale şi ale apropiaţilor), ei au neglijat pe cei care susțin de fapt economia dar nu sunt la fel de vocali din motive de timp alocat muncii și familiei. În pofida majorărilor de pensii şi a acordării a tot felul de ajutoare, în combinaţie cu măsurile, mai mult sau mai puţin inspirate, ce vizează îmbunătăţirea mediului de afaceri, inegalitatea socială a reînceput să crească.

Asta pentru că nu au fost luate măsuri pentru stimularea clasei mijlocii şi a acumulării averilor prin muncă personală de înaltă calificare ( inclusiv management de firmă proprie), corect retribuită. Datele ne arată, astfel, rezultatul combinaţiei relativ bizare de politici de stânga și de dreapta, care alienează pe cei defavorizați, defavorizează normalitatea și normalizează profitabilitatea ”fără număr”, model care ne va trimite tot mai departe de siguranța nivelului de trai și modul de viață din Occident, în varianta lui de succes la nivelul întregii societăți.