PARC PRIVAT

harta1PARC  PRIVAT IN ORADEA

Saptamana viitoare  va fi convocata o sedinta a consilierilor locali, in cadrul careia se cere aprobarea acestora, pentru  infiintarea  primului parc industrial chimic din Oradea.

Ideea  infiintarii unui astfel de parc apartine firmei Sinteza, prin adresarea unei cereri primariei locale, intrucat zona vizavi de Parcul Industrial Eurobussiness I de pe calea Borsului sa reprezinte spatiul unde va fi construit acesta.

Seful Directiei Economice din Primarie, Eduard Florea , recunoaste calitatile firmei: „Firma dispune de aproximativ 17 hectare de teren, are în derulare investiţii pe două proiecte de câteva milioane de euro. Ce deţin acolo i-ar califica pentru dezvoltarea parcului privat”; dar si faptul ca  Sinteza face acest lucru “ pentru imagine” : „Un parc industrial e o carte de vizită care îi ajută să dovedească bune relaţii cu administraţia locală, în faţa partenerilor”.

Cu acelasi lucru este de acord si Managerul Eurobuisness, Daniela Ungur: „Pe noi ne bucură inţiativa. Zona arată deplorabil şi, fiind teren privat, altă şansă de dezvoltare nu are”.

Potrivit legii, primul pas a fost facut prin cererea adresata Primariei, urmeaza cel de-al doilea  in care vor fi convocati  pentru aprobare, consilierii locali.

——————————————————————————————————————————————————————————–

regular_smile………sefu’ decide si cu acest parc,nu?

Directorul de vanzari, directorul de marketing si directorul general se intorc cu totii de la o consfatuire. Pe drum, intr-un parc, gasesc un lampas vrajit. Il freaca si iata ca apare un spirit, care le zice:

– Va multumesc ca m-ati eliberat, si ca multumire, voi indeplini cate o dorinta pentru fiecare dintre voi! Directorul de vanzari:

– Eu primul! Eu primul! si spune dorinta lui: Vreau sa fiu in Tahiti pe un vapor foarte rapid si fara nici o grija….Si pffffff,a si disparut.

– Acuma eu! striga directorul de marketing. Vreau sa fiu in Las Vegas impreuna cu fetele cele mai frumoase din lume si cu saci de bani, sa mi pot satisface toate dorintele. Si pffff, a disparut si el.

– Si dumneavoastra? zice spiritul catre seful lor.

Seful: As dori ca astia doi sa fie peste o ora inapoi in birourile lor.

MORALA: Lasa intotdeauna seful sa vorbeasca primul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × = 40