Parisul vrea să renunțe la producția de petrol și gaze naturale

Franța se vede ca un pionier în domeniul protejării mediului înconjurător. Guvernul trece astfel motorul cu ardere internă pe lista neagră și pe lângă acesta și combustibilii fosili. Cu toate acestea, dimensiunea lor este neglijabilă.

În lupta cu schimbările climatice, Franța vrea ca până în anul 2040 să renunțe complet la producția de petrol și gaze naturale pe teritoriul său. A fost înaintat un proiect corespunzător de lege al Ministrului Mediului, Nicolas Hulot, în cadrul unei conferințe de la Paris a cabinetului. După intrarea în vigoare a legii, nu vor mai fi emise subvenții noi pentru producția de combustibili fosili. Autorizațiile existente nu se vor mai extinde dincolo de anul 2040.

Legea ar trebui adoptată deja în acest an, dacă e să ne luăm după dorința guvernului. Ea afectează atât Franța continentală, cât și teritoriile de peste mări. Producția de gaze naturale prin metoda fracking a fost deja de multă vreme interzisă, aceasta fiind singura metodă practicabilă pentru colectarea gazelor de șist.

Șeful statului, Emmanuel Macron, a declarat în cadrul reuniunii de marți, că Franța reprezintă un pionier în tranziția către resurse energetice alternative. Cu toate acestea, până acum în Franța se produceau cantități infime de petrol și gaze naturale. Producția anuală de țiței se situează la 815.000 de tone, deci aproximativ un procent din consumul lor anual.

Guvernul francez speră însă că această lege va fi un semnal și pentru celelalte țări. Noua lege ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Franței în domeniul protejării mediului. Ministrul Mediului, Nicolas Hulot, a anunțat deja în luna iulie că intenționează să oprească vânzarea de automobile diesel și pe benzină până în anul 2040. În anul 2015 guvernul francez a adoptat un proiect de lege pentru a reduce consumul de energie produsă utilizând combustibili fosili cu 30% până în 2030, comparativ cu consumul din 2012.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Paris-plant-Ende-von-Ol-und-Gasfoerderung-article20021043.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

56 + = 64