Parlamentul de la Budapesta a legalizat detenția automată a azilanților în zone speciale de tranzit

Parlamentul maghiar a aprobat marți procedura de detenție automată în campusuri cu conteinere a tuturor solicitanților de azil, decizie care a provocat deja ”profunda îngrijorare” exprimată de Agenția pentru refugiați a ONU.

Legislația specifică, adoptată cu largă majoritate, este un răspuns la recentele atacuri teroriste declanșate în Europa de către migranți, după cum a afirmat premierul Viktor Orban.

Sub noua legislație, toți solicitanții de azil ajunși în Ungaria, dar și cei aflați deja pe teritoriul național, vor fi consemnați în campusuri speciale de conteinere, care vor fi amenajate în apropierea granițelor, pe toată durata procesării aplicației înaintate.

Celor care nu li se aprobă pe loc cererea li se interzice deplasarea pe teritoriul național, urmând să fie reținuți în aceste tabere, a explicat liderul grupului Fidesz din Parlament, Lajos Kosa. Migranți pot părăsi centrele doar pentru a se reîntoarce spre țara natală.

Migranții ale căror cereri de azil sunt refuzate ar putea fi obligați să suporte costul găzduirii în Ungaria.

Potrivit procedurilor, toți solicitanții de azil care au ajuns în Ungaria după ce au traversat în prealabil ”o altă țară sigură”, inclusiv Serbia, vor primi refuzul de acordare a statutului de azilant, iar orice apel la această decizie va fi judecat în procedură de urgență, în maximum 3 zile.

Ungaria a mai aplicat procedura de reținere automată a solicitanților de azil până în 2013, când a suspendat procedura la presiunile UE, ale CEDO și ale UNCHR.

Ungaria a fost unul dintre statele care s-au opus deschis deciziei UE privind cotele de refugiați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

× 3 = 27