Concernul american Limited Brands, de care aparține și brandul Victoria’s Secret, are probleme potrivit rapoartelor din presă. Acțiunile au pierdut rapid și brusc din valoare. Motivul este faptul că cererea pentru lenjerie căptușită este tot mai slabă.
Vânzările mărcii americane de lenjerie, Victoria’s Secret, au ajuns într-un impas. Acțiunile concernului mamă Limited Brands au pierdut anul acesta 29% din valoare. Motivul este faptul că în special tinerele doamne și doamnișoare nu mai sunt în căutare de sutiene cu push-up.
Victoria’s Secret vrea să contracareze acest trend și să ofere în magazine sutiene necăptușite și de tip sport. Un trend pe care concurența l-a adoptat și l-a implementat de multă vreme. La alte lanțuri de modă se oferă de multă vreme modele comfortabile. Cererea crește rapid.
Victoria’s Secret are nevoie urgentă de idei noi, pentru a-și apăra cota luxuriantă de piață, de 60% pe piața din Statele Unite ale Americii, estimează cei de la Wall Street Journal. De asemenea, pe viitor modelele Victoria’s Secret prezentate în cadrul saloanelor de modă vor fi mai puțin extravagante. Marca de modă Victoria’s Secret, care vinde printre altele pijamale, costume de baie și produse cosmetice pentru doamne și domnișoare a fost fondată în anul 1977 de Roy Raymond.