Pentru Samsung afacerile merg bine

La Samsung lucrurile sunt din nou în ordine, iar dezastrul privind acumulatorii incendiari sunt un subiect de domeniul trecutului. Acum concernul surprinde cu un profit record și anunță că va recompensa acționarii.

Concernul de tehnologie Samsung a obținut un profit record ca urmare a vânzărilor semnificativ mai mari. De asemenea, compania sudcoreeană a anunțat că va oferi dividende mai mari anul acesta. În acest an distribuția profitului se va face într-un volum mai mare cu 20% față de anul trecut, iar între 2018 și 2020 dividendele vor fi dublate ca valoare comparativ cu anul 2017.

În ultimele trie luni rivalul Apple și-a sporit vânzările cu 30% pentru un total de 62,05 bilioane de won sau circa 49,11 miliarde de euro. Din punct de vedere operațional, Samsung și-a triplat profitul până la un total de 14,53 bilioane de won, un record pentru companie. Cu toate acestea, a fost atinsă o nouă valoare maximă în cazul rezultatului net al companiei, care a urcat până la 11,19 bilioane, de la 4,54 bilioane de won.

În urmă cu un an Samsung a emis o avertizare de profit ca urmare a dezastrului produs de Galaxy Note 7. Atunci concernul a trebuit să retragă complet de pe piață acest model ca urmare a problemelor apărute la acumulatori, care se încălzeau excesiv și determinau explozia terminalelor. Acest lucru a condus la pierderi substanțiale.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Samsung-geht-es-wieder-richtig-gut-article20109934.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

96 − = 87