PERICOLUL DE CARE NU MAI SCAPAM: Guvernul ar intenționa să aprobe OUG privind codurile penale, s-ar pierde peste un miliard de euro, doar din dosarele de abuz în serviciu ajunse în instanță

IMG_1090

Dacă Executivul va aproba ordonanța de urgență pentru modificarea codurilor penale, statul nu va mai putea recupera prejudiciu total de peste un miliard de euro calculat numai în dosarele de abuz de serviciu aflate deja pe rolul instanțelor, atrage atenția DNA.

Conform Hotnews, care citează surse din guvern, executivul ar urma să aprobe această OUG în ședința de miercuri, iar OUG privind grațierea va fi trimisă în Parlament sub forma unui proiect de lege pe care Cabinetul Grindeanu și-ar putea asuma răspunderea.

Dacă OUG este publicată în Monitorul Oficial, ea își va produce efectele chiar dacă va fi anulată după numai un minut de aplicare.

Ar urma să scape de condamnări sute de primari și consilieri locali, funcționari publici, demnitari de vârf și persoane celebre: Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Tiberiu Nițu (fost procuror general), Nicușor Constantinescu, Remus Truică, Paul al României, Dan Șova, Alina Bica (fost șef DIICOT), Ioana Băsescu etc.

În afară de faptul că mai mulți infractori vor scăpa de pedeapsă, statul nu va mai putea recupera prejudiciile din aceste numeroase dosare care au ca obiect abuzul în serviciu.

În perioada 2014-2016, precizează un comunicat al DNA, au fost trimise în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu 1.171 persoane fizice și 34 de persoane juridice, iar prejudiciile din aceste dosare depășește un miliard euro (1.048.341.902 euro).

Pierderea totală ar fi mult mai mare, deoarece pe lângă acele cazuri trimise în instanță, procurorii anticorupție au în lucru, în acest moment, 2.151 dosare care au ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu.

Prin OUG Cabinetului Sorin Grindeanu, “va fi încurajată conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitate a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanelor fizice sau juridice”, spune DNA.

Analiza DNA privind impactul OUG pentru modificarea codurilor penale a fost făcută în condițiile în care, după transmiterea, la Ministerul Justiției, la data de 20 ianuarie 2017, a unui punct de vedere argumentat referitor la modificările propuse la Codul penal și la Codul de Procedură penală, până astăzi nu s-a conturat o perspectivă și o formă, alta decât cea inițială, în care ar urma să fie modificate cele două proiecte care ar favoriza și persoanele care de acum înainte vor săvârși fapte de abuz în serviciu – fapte asimilate infracțiunilor de corupție, spune DNA:

În plus, de aceste modificări vor avea de profitat și persoane deja acuzate/trimise în judecată pentru abuz în serviciu. Având în vedere că aceste prevederi intră în sfera legii penale mai favorabile, intrarea lor în vigoare, chiar și pentru scurt timp, îi va avantaja pe cei deja anchetați sau trimiși în judecată.

1. Astfel, orice faptă care ar cauza un prejudiciu de sub 200.000 lei nu va mai fi investigată și pedepsită; în cauzele trimise la instanță procesul penal încetează, iar cauzele aflate în lucru la DNA se vor clasa. Limita de 200.000 lei nu are nicio legătura cu decizia Curții Constituționale a României în ceea ce privește această infracțiune, cu toate că, în nota de fundamentare se invocă acest aspect. Această limită este stabilită în mod arbitrar, fără a fi justificată în vreun fel, existând posibilitatea să fie favorizate anumite persoane determinate.

2. Orice faptă pentru care nu există plângere prealabilă depusă de partea vătămată nu va mai putea fi investigată. Dacă autorul faptei este însuși conducătorul instituției, ar trebui să formuleze plângere împotriva propriei persoane. Mai mult, plângerea prealabilă poate fi introdusă doar în termen de trei luni de când partea vătămată a cunoscut existența faptei. Spre exemplu, controalele Curții de Conturi, ale ANAF sau ale altor organisme cu atribuții de control, care vizează activitatea unei instituții din anul anterior nu mai pot determina formularea unei plângeri prealabile.

Toate dosarele aflate deja pe rolul instanțelor, având ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu, vor fi condiționate de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată. Dacă o asemenea instituție va refuza formularea plângerii, se va dispune încetarea procesului penal.

3. Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz în serviciu scade nejustificat de mult, de la maximum 7 ani la maximum 3 ani, fără a se preciza care este justificarea. În consecință scade termenul de prescripție la 5 ani. Prin urmare, o serie de procese și anchete vor înceta din cauza împlinirii termenului de prescripție.
Reducerea pedepsei nu este justificată, ba mai mult, aduce în derizoriu orice efort de a descuraja conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Cum ar urma să arate articolul privind abuzul în serviciu:

“Fapta funcţionarului public care, în exercitarea serviciului, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte un act contrar legii şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei unei persoane fizice sau unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Consecințe:

Plafonul de 200.00 de lei este foarte ridicat, ținând cont că există primării, de exemplu, unde suma totală a investițiilor prevăzută în buget nu ajunge la un milion de lei, astfel încât vor scăpa de pedeapsă o mulțime de funcționari și aleși care au furat sau vor fura sume mai mici, dar importante pentru comunitate. Toate aceste sume nu vor mai putea fi recuperate.

Ar scăpa din cauza introducerii plafonului, de exemplu, Liviu Dragnea, acuzat de instigare la abuz în serviciu (în Dosarul Bombonica, unde prejudiciul este de 108.000 lei)

Vor fi puși în libertate cei care își pedepsesc pedeapsa pentru abuz în serviciu cu pagubă sub 200.000 lei

Pedeapsa maximă pe care o riscă orice persoană care săvârşeşte acesta infracţiune se reduce de la şapte la trei ani. Asta înseamnă că multe dintre persoanele cu dosare de abuz în serviciu aflate în faza anchetei vor scăpa de condamnare, pentru că se micșorează automat și perioada de prescripție (odată cu diminuarea pedepsei)

Parchetul General: Modificarea codurilor penale depășește limitele stabilite de Curtea Constituțională

Proiectul de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală depășește limitele stabilite de Curtea Constituțională, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), transmis tot luni.

“Ministerul Public avertizează asupra faptului că este imperios necesar să se realizeze punerea în acord a prevederilor Codului penal și a Codului de procedură penală cu dispozițiile cuprinse în deciziile Curții Constituționale a României, însă, în actuala redactare, proiectul de modificare a celor două coduri depășește limitele stabilite de către instanța de contencios constituțional. Deși în preambulul notei de fundamentare se invocă existența deciziilor Curții Constituționale nr. 603/2015 și nr. 405/2016, modificările ce se doresc a fi operate exced cele statuate de instanță“, se arată în comunicat.

Statistica PÎCCJ pentru perioada 2014-2016:

pentru abuz în serviciu au fost trimise în judecată 1.960 de persoane
prejudiciul total din aceste dosare se ridică la 196 de milioane de euro
alte 202 persoane au fost deferite justiției pentru neglijență în serviciu, iar 215 pentru conflict de interese.
în anul 2016 au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de conflict de interese doi parlamentari, 17 primari, patru viceprimari și cinci directori.
Observațiile Parchetului General pe marginea modificărilor

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 Cod penal, PÎCCJ consideră că modificarea propusă prin proiectul de ordonanță de urgență este de substanță și nu are în vedere transpunerea deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile actuale sunt constituționale în măsura în care prin sintagma ‘îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege “îndeplinește prin încălcarea legii”. “Astfel, textul propus condiționează existența infracțiunii de producerea unei pagube într-un cuantum arbitrar ales (condiție ce nu își găsește aplicabilitatea în niciun alt text de lege), cuantum extrem de ridicat de altfel, fără a se preciza dacă faptele comise sub acest prag mai sunt sancționate în vreun fel, lăsându-le în afara ilicitului penal, situație deosebit de periculoasă având în vedere posibilitatea fracționării activității infracționale în fapte distincte, cu prejudicii sub limita textului incriminator”
În opinia reprezentanților PÎCCJ, stabilirea unui prejudiciu minim de 200.000 de lei de la care fapta constituie infracțiune ar încuraja, de fapt, infracționalitatea. “O asemenea modalitate de incriminare ar constitui o veritabilă încurajare pentru comiterea repetată de către funcționari, cu intenție, a unor fapte de abuz în serviciu, care ar provoca prejudicii apropiate valoric de plafonul respectiv, dar care nu l-ar depăși, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale, în condițiile în care asemenea exercitări ilegale ale funcției ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară și civilă. De altfel, apreciem că, în contextul socio-economic actual, un prejudiciu (suportat de către persoana vătămată) și respectiv un folos (obținut de către funcționar sau de către altul) de 200.000 lei nu reprezintă o chestiune deloc neglijabilă ori cu o gravitate atât de redusă încât să excludă antrenarea răspunderii penale”, se arată în comunicat.
Dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu nu are nicio legătură cu deciziile Curții Constituționale, rațiunea incriminării acestei infracțiuni fiind similitudinea cu infracțiunea de abuz în serviciu, cu diferența că este săvârșită din culpă. “Dezincriminarea acestei infracțiuni nu face decât să încurajeze o conduită subiectivă din partea funcționarului, care nu acționează cu intenție, ce-i drept însă în afara oricărei responsabilități, oricărei diligențe, pus la adăpostul unei lipse de răspundere penală. Această conduită va avea consecințe nedorite prin producerea unor pagube materiale grave sau încălcări ale drepturilor persoanelor”, susțin reprezentanții PÎCCJ.
O altă observație vizează decizia Curții Constituționale nr. 603/2015, în care se constată că sintagma “raporturi comerciale” din cuprinsul art. 301 alin. 1 din Codul penal este neconstituțională, în timp ce prin proiectul de ordonanță de urgență se înlătură din norma de incriminare și variantele alternative “pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat de foloase de orice natură”. “Modificarea adusă acestui text de lege prin proiectul de ordonanță de urgență este una substanțială, ce ține de însăși esența infracțiunii de conflict de interese și scoate în afara legii conduita imorală, imparțială a funcționarului, fiind afectate relațiile de serviciu și crearea unei stări de pericol pentru îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor de serviciu. Sintagma introdusă în text, aceea de ‘foloase materiale necuvenite’, ține de specificul elementelor altor încălcări de lege (respectiv infracțiuni de corupție, de abuz în serviciu). În consecință, prin propunerea de modificare a textului art. 301 Cod penal, nu numai că se restrânge sfera de aplicare, dar se și denaturează intenția inițială a legiuitorului, aceea de a sancționa conduita imorală a funcționarului”, se arată în comunicat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

58 − = 55