Peste 1.500 de antreprenori au la dispoziție fonduri europene de 10,7 milioane de euro pentru dezvoltarea de noi afaceri

OTP Consulting, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), lansează trei proiecte finanțate din fonduri europene, cu o valoare totală de 10,7 milioane euro, care se adresează unui număr de peste 1.500 de antreprenori și cu care se pot dezvolta 183 de afaceri.

Primul proiect — “Antreprenoriat sustenabil în Regiunea Centru (ID 105328)”—, lansat în parteneriat cu CCIR, are ca scop susținerea inițiativelor antreprenoriale în vederea dezvoltării mediului economic și creșterii gradului de ocupare în regiunea Centru.

Proiectul se adresează cetățenilor români cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul în mediul rural sau urban din Harghita, Mureș, Covasna, Brașov, Sibiu și Alba, care își doresc să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban.

În valoare totală de 5 milioane euro, proiectul are o durată de 36 de luni și este împărțit în trei etape: programe de formare antreprenorială pentru 740 de tineri (12 luni) care se vor încheia cu selectarea a 89 de planuri de afaceri. În a doua etapă (18 luni), cei 89 de antreprenori vor primi consiliere și suport pentru dezvoltarea afacerilor și finanțare nerambursabilă în valoare de până la 34.200 euro pentru fiecare nou business înființat. Totodată, partenerii proiectului oferă programe de monitorizare a funcționării și dezvoltării sustenabile a afacerilor finanțate.

Al doilea proiect lansat împreună cu CCIR este “SMART Start-UP — Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia”. Acesta vizează dezvoltarea spiritului antreprenorial și generarea unui număr crescut de locuri de muncă și de afaceri cu profil non-agricol în regiunea Sud Muntenia.

Proiectul este dedicat tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care au domiciliul în Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Călărași, Ialomița și Giurgiu, și își doresc să-și înființeze propria afacere.

În valoare totală de 4 milioane de euro, proiectul are o durată de 36 de luni și este împărțit în trei etape: programe de formare antreprenorială pentru 570 de tineri (12 luni) care se vor încheia cu selectarea a 72 de planuri afaceri. În a doua etapă (18 luni), cei 72 de antreprenori vor primi consiliere și suport pentru dezvoltarea afacerilor și finanțare nerambursabilă în valoare de până la 34.000 euro pentru fiecare nou business înființat, urmând ca afacerile să fie monitorizate pe o perioadă de 6 luni.

“Consecvența misiunii sale de promovare a antreprenoriatului și dinamizare a investițiilor în marja consolidării economiei românești, Camera de Comerț și Industrie a României a demarat o suită de proiecte pentru tinerii întreprinzători. Valorizăm în mod deosebit inovarea și spiritul antreprenorial și considerăm că prin oportunitățile deschise de Programul Operațional Capital Uman 2014 — 2020 vom îmbunătăți climatul de afaceri național’, a declarat Ana Cristina Ionescu, șeful Direcției Strategii, Politici și Programe, CCIR.

Nu în ultimul rând, cel de-al treilea proiect — “FIA — Fii Antreprenor Acasă. Investește în viitorul tău!” — se adresează tinerilor români din Diaspora care își doresc să înființeze o afacere în România și are ca obiectiv principal încurajarea spiritului antreprenorial și generarea unui număr crescut de afaceri în cele șapte regiuni mai puțin dezvoltate din țară.

Proiectul, dezvoltat în parteneriat cu CCIR și Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), are o durată de 36 de luni, iar sesiunile de informare pentru 10.000 de tineri au demarat deja în mai multe țări din Europa. Trainingul celor 220 de persoane se va desfășura exclusiv online, începând cu luna februarie 2018.

În urma cursurilor vor fi selectate pentru finanțare în valoare de maximum 40.000 de euro cele mai bune 22 planuri de afaceri, care vor fi implementate și monitorizate până la încheierea celor 36 de luni de proiect.

FIA are o valoare totală de 1,7 milioane de euro, din care 880.000 de euro vor fi direcționate către noile afaceri înființate.

“Prin proiectul ‘FIA — Fii antreprenor acasă’, românii din diaspora se pot reîntoarce în România pentru a-și valorifica abilitățile profesionale și antreprenoriale dobândite în străinătate’, a declarat Cristina Nicolae, expert grup-țintă în cadrul LSRS.

Proiectele sunt cofinanțate din Programul Operațional Capital Uman 2014 — 2020.

OTP Consulting România este membră a OTP Group și operează pe piața locală din 2007, oferind suport pentru obținerea finanțărilor nerambursabile destinate investițiilor și dezvoltării de proiecte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

12 − 10 =