Peugeot prezintă cifre strălucitoare

Vești bune pentru acționarii PSA. Este pentru prima dată în ultimii șase ani când Peugeot Citroën va putea plăti dividende mulțumită unor cifre senzaționale. Dar în privința preluării Opel constructorul auto francez este rezervat.

Constructorul auto francez PSA Peugeot Citroën, care vrea să preia marca Opel, prezintă pentru anul trecut cifre foarte bune. PSA aproape că și-a dublat profitul anul trecut: acesta a sporit cu 79% până la un total de 2,15 miliarde de euro, a prezentat concernul. Acționarii, printre care se numără și statul francez, vor primi anul acesta dividende, pentru prima dată din anul 2011.

Marja de profit operațional în afacerile cu automobile a crescut printre altele mulțumită majorărilor de preț și a economiilor de costuri realizate, până la valoarea record de șase procente de la cinci procente cât înregistra în anul 2015. Conducerea companiei a ridicat marja-obiectiv pentru perioada 2016-2018 la o medie de 4,5%.

PSA Peugeot Citroën și concernul-mamă al Opel, General Motors, au anunțat săptămâna trecută că au demarat negocieri privind afacerile deficitare din Europa. Vestea a provocat îngrijorare în Germania privind locurile de muncă.

Cu privire la evoluția negocierilor de preluare, concernul se declară rezervat. În prezent nu există nici o certitudine privind rezultatul discuțiilor, spune directorul financiar Jean-Baptiste de Chantillon, într-o conferință telefonică cu jurnaliștii. Se știe doar că lichiditățile pe care compania le deține, în valoare totală de 6,8 miliarde de euro, va permite efectuarea de investiții profitabile în interesul acționarilor, a mai adăugat acesta.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Peugeot-praesentiert-glaenzende-Zahlen-article19715365.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

98 − 93 =