Piloții Air Berlin vor primi salarii cu 40% mai mici

Mare parte din compania aeriană insolventă pe nume Air Berlin aparține acum concernului Lufthansa. Angajații, printre care și piloții, vor fi trecuți sub administrația subsidiarei low-cost, Eurowings. Iar efectul este că angajații vor trebui să suporte tăieri masive de salarii. Directorul sindicatului german Verdi, Frank Bsirske, lansează critici dure la adresa CEO-ului Air Berlin, Thomas Winkelmann.

După mutarea companiei aeriene insolvente Air Berlin către subsidiara Lufthansa denumită Eurowings, piloții vor trebui să renunțe aparent chiar și la 40% din salariile cu care erau obișnuiți. Acest lucru reiese dintr-un proiect de acord tarifar al conducerii companiei Eurowings emis în data de 17 octombrie, raportează publicația “Welt”. Salariul de început al unui pilot de la Air Berlin s-ar situa la fix 70.000 de euro anual.

Dintr-un studiu al Asociației Piloților Germani – Cockpit – reiese că Eurowings plătește cele mai mici salarii piloților dintre toate companiile aeriene low cost germane. Sindicatul a efectuat în luna septembrie o comparație salarială, în care au fost incluse compensanțiile echipajelor Air Berlin, Eurowings, Condor sau Easyjet. În timp ce costurile de personal de la marile linii aeriene, precum Lufthansa, British Airways sau KLM/Air France au o cotă de 25% din totalul costurilor operaționale, la Air Berlin acestea măsoară abia 13%, arată estimările sindicaliștilor.

Lufthansa a convenit săptămâna trecută cu Air Berlin să cumpere părți importante din companie. Directorul executiv de la Lufthansa, Carsten Spohr, a anunțat faptul că angajații Air Berlin vor fi angajați de Eurowings Europe, prin contracte de muncă la standarde germane. De asemenea, experiența acumulată la Air Berlin va fi luată în considerare.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Air-Berlin-Piloten-kriegen-40-Prozent-weniger-article20092992.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × = 6